Ilinca Macarie, membru fondator al Uniunii Salvaţi Bucureştiul şi consilier local în Sectorul 1, a demisionat din USR: Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR-ul, nici ca viziune, nici ca sistem de valori

0
769

Un alt membru USR şi-a anunţat demisia, Ilinca Macarie, membru fondator al Uniunii Salvaţi Bucureştiul şi consilier local în Sectorul 1. Macarie a afirmat că a avut ”aşteptări nerealiste”. ”Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR-ul, nici ca viziune, nici ca sistem de valori” a scris Macarie pe Facebook, conform News.ro.

”În sfârşit. Am demisionat din USR. Luasem hotărârea de mult, dar tot nu am apucat să oficializez decizia. Poate pentru că deja mă simţeam aşa de străină de această formaţiune politică, că mi se părea irelevant. (…) E clar, nu, de ce plec? Nu mai am ce face aici. Sunt membru fondator USB şi m-am băgat în politică pentru ca voiam să fac ceva concret şi ştiam ce vreau să fac. Ştiam că pot face, numai să fiu lăsată. Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR-ul, nici ca viziune, nici ca sistem de valori (episodul Odăi a pus capac). Dar nu regret că am fost parte din această poveste. Cred că am avut aşteptări nerealiste”, a scris Ilinca Macarie pe Facebook.

Acesta şi-a exprimat speranţa că ”va veni şi vremea unora care vor o politică bazată pe empatie şi responsabilitate”.

Citește și: Fosta senatoare USR Florina Presadă demisionează din partid acuzând ”politica de gașcă și ipocrizia”