În această dimineață a avut loc alegerea celor doi viceprimari ai Iașului. La vot au participat doar consilierii care fac parte din noua majoritate din CL: PNL (11 consilieri), PMP (2 consilieri) și Cezar Baciu (ex-USR), consilierii de la PSD și USRPLUS neparticipând la vot, potrivit informațiilor publicate de ZiaruldeIași.ro.
La ora 10.48, procesul de votare luase sfârșit, iar la 10.55, în plen, a fost anunțat rezultatul votului: Daniel Juravle (PNL) și Cezar Baciu (ex-USRPLUS) au fost desemnați viceprimarii Iașului la mai bine de opt luni de la data alegerilor locale.
Reacția primarului Mihai Chirica după alegerea viceprimarilor:
„Este o necesitate să avem capacitatea de a construi. Cred cu tărie că din acest moment rațiunea va începe să domine din ce în ce mai mult. (…) Anul 2024 va fi un an important pentru toți din nou. Va trebui atunci să arătăm ieșenilor că am meritat încrederea lor. (…) Ieșenii vor fapte, nu-i interesează cine sau cum guvernează. Nu spun că ideile mele sunt întotdeauna cele mai bune, cred cu tărie că împreună putem face lucrurile mai bune. Votarea bugetului a fost un moment important, iar pulsul orașului a fost pozitiv la adresa colegului Cezar Baciu. (…) Domnul Baciu va trebui să preia proiectele pe care USRPLUS le-a propus prin amendamente la bugetul local sau prin programul lor electoral. (…) Colegul meu Daniel Juravle va trebui să stea alături de mine ca toate lucrurile administrative să meargă în direcția bună. De astăzi începe greul pentru ei”, a declarat primarul Mihai Chirica.
„La peste opt luni de la data alegerilor, nu mă mai gândeam că vom avea o majoritate stabilă care să ducă la îndeplinire proiectele Iașului. Invit la dialog și colaborare pe toți consilierii locali. Îmi doresc să ne apucăm de treabă și să facem bine pentru Iași”, a declarat Daniel Juravle.
„O mare greutate s-a pus momentan pe umerii mei. Dar o să-mi asum toate aceste aspecte și voi lucra în folosul cetățenilor, la fel cum am mai declarat și anterior, conform jurământului pe care l-am depus”, a declarat Cezar Baciu.