HAOS LA MINISTERUL TRANSPORTURILOR: Ministrul userist Drulă a prezentat planul autostrăzii spre Serbia, dar care merge, de fapt, în Bulgaria

0
981

La nici o zi de la momentul în care a fost făcută publică, de către ministrul Transporturilor, ruta aleasă pentru viitoarea autostradă A9, Timișoara – Moravița, au ieșit la iveală o serie de probleme legate de acest traseu. În final, se pare că va exista un traseu de autostradă ”urban-țărănească”, care duce traseul spre Bulgaria, transmite debanat.ro.

La scurt timp de la anunțarea de către Cătălin Drulă a finalizării primei etape a studiului de fezabilitate pentru viitoarea autostradă A9, bucuria momentului a fost înlocuită cu prezentarea unor informații adiacente acestei variante.

Se pare că aceasta a fost realizată traversând zone cu locuințe, iar comuna Moșnița Nouă va fi din plin ”urbanizată” cu o autostradă construită printre case, arată vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa.

În sprijinul afirmațiilor sale, el a prezentat o serie de hărți în care traseul autostrăzii este suprapus peste imaginile satelitare cu zona traversată. Conform lui Proteasa, din cauza traseului autostrăzii este pus în pericol chiar un proiect de construire a 15 kilometri de rețea de apă și peste 9 km de canalizare, cu finanțare europeană. Poți citi mai multe AICI.

La o analiză a proiectului propus spre jurizare specialiștilor care au dus traseul printre casele unor oameni putem descoperi că hărțile folosite la machetele de traseu sunt atât de prost întocmite încât țara spre care A9 nu ar fi Serbia ci… Bulgaria.

Pe harta aferentă proiectului, prezentată pe pagina oficială a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (www.cnadnr.ro) este prezentată planșa cu variantele de traseu propuse și destinația finală a acesteia, adică… Bulgaria. Este inacceptabil ca la un preț de peste zece milioane de lei, firma desemnată să se ocupe de studiul de fezabilitate să întocmească hărți cu defecte atât de flagrante. În plus, acestea sunt total neactualizate și nu includ nici pe departe realitatea de pe teren, consemnează Flux24.ro.