Guvernul României alocă 6 milioane de lei ajutor de stat pentru Aeroportul Internațional Iași

0
1069

Guvernul României a aprobat, în ședința de ieri, 24 septembrie, o Ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru susținerea activităţii a 5 aeroporturi regionale, pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei COVID-19 și cauzate direct de această pandemie, în perioada martie-iunie 2020.

Valoarea totală a ajutorului de stat care va fi acordat este de 22,284 de milioane de lei, iar Regia Autonomă Aeroportul Internațional Iași se numără printre beneficiari, primind a doua cea mai mare sumă pusă la dispoziție de către Guvernul României: 6 milioane de lei.

Această măsură se încadrează în politica Guvernului României de sprijin acordat  companiilor afectate de criză, pentru continuarea activităților economice și pentru plata angajaților a căror activitate a fost întreruptă temporar, potrivit planului Național de Investiții și Relansare Economică.