Franţa introduce cursul opţional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească

0
699

Ministerul Educației a anunțat ieri, 25 august, că Franța devine, începând din acest an, a șaptea țară din Europa în care va fi predat cursul opțional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR), fiind o urmare a demersurilor întreprinse de către Institutul Limbii Române (ILR) și Ambasada României în Franța, precum și a sprijinului oferit de către Primăria localității Le Blanc-Mesnil.

„Sunt bucuros că acest demers prinde viață! Avem o relație excelentă cu Thierry Meignen, primarul orașului Le Blanc-Mesnil, de lângă Paris, unde trăiesc aproximativ 2.000 de români. A primit cu multă deschidere propunerea ambasadei, care a fost imediat sprijinită de către Institutul Limbii Române și Ministerul Educației și Cercetării din România. Directorul general al ILR, doamna Daiana-Theodora Cuibus, a fost, de altfel, la Paris și au fost selectați și profesorii care vor susține cursurile. Astfel că, din această toamnă, în trei școli din Le Blanc-Mesnil încep cursuri de Limbă, cultură și civilizație românească pentru elevi români și nu numai. Este un prim pas, sunt primele cursuri de acest tip în Franța și sunt convins că vor urma și altele”, a declarat ambasadorul României în Franța, Excelența Sa domnul Luca Niculescu, potrivit comunicatului oficial al MEC.

„Sunt încântată să vorbesc despre această premieră educațională, și anume: din toamnă, în trei școli franceze, copiii români, dar nu doar aceștia, se vor bucura de posibilitatea de a studia cursul de Limbă, cultură şi civilizaţie românească. Doresc să o felicit pe doamna Daiana-Theodora Cuibus, director general al Institutului Limbii Române, care a coordonat cu profesionalism și dăruire această importantă realizare. Am încredere și sunt convinsă că, în timp, Ministerul Educației și Cercetării, prin Institutul Limbii Române, va extinde acest program și va promova, astfel, cunoașterea limbii și culturii naționale”, a declarat ministrul educației și cercetării, Monica Anisie.

Cele trei școli vor găzdui, pentru început, nouă grupe de elevi, cursul fiind deschis tuturor celor interesaţi, nu doar elevilor de origine română. Numărul estimat de cursanți este de 150.

Protocolul pentru desfăşurarea acestui curs în orașul Le Blanc-Mesnil a fost semnat în luna iulie. La finalul săptămânii trecute, Institutul Limbii Române a încheiat procedura de selecție a personalului didactic care va susține acest curs.

Franţa se alătură, astfel, celorlalte șase ţări în care se derulează programul LCCR (Italia, Spania, Belgia, Portugalia, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), însumând 128 de colaboratori, 446 de unități școlare, 849 de grupe de elevi și aproximativ 13.200 de cursanți.

Cursul opţional este predat de cadre calificate, selectate prin concurs din rândul comunităţii româneşti, într-un format de două ore pe săptămână, în regim gratuit. Pe lângă orele de curs, profesorii şi elevii sunt implicaţi în activităţi culturale, de promovare a culturii şi civilizaţiei româneşti în mediile educaţionale şi în comunităţile de care aparţin.

Demn de menționat este faptul că în Belgia, limba română a fost preluată și în programa școlară, prin cursurile de multiculturalism, susținute tot de colaboratorii Institutului Limbii Române.

Obiectivele principale ale cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (lansat, inițial, în Italia și Spania, în anul școlar 2007-2008):

  • Integrarea elevilor de origine română în țările de adopție, odată cu păstrarea valorilor fundamentale ale identității naționale – limbă și cultură.
  • Facilitarea reintegrării în învățământul preuniversitar și universitar românesc a elevilor români din diaspora, în momentul reîntoarcerii în țară.
  • Facilitarea parcursului școlar al elevilor de origine română în țările de adopție (în Irlanda și Franța, aceștia pot susține o probă de bacalaureat la disciplina Limba română).
  • Promovarea limbii și culturii românești în țările în care se predă cursul (acesta este deschis și altor categorii de elevi, grupele care se pot forma fiind mixte).

Alte detalii sunt disponibile aici: https://www.ilr.ro/lccr.