Expert Banca Mondială: Iașul a avut un ritm de creștere care depășește Singapore în perioada de Boom

0
1021

Majoritatea orașelor dinamice, precum Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov au avut un ritm de creștere care depășește Singapore în perioada de Boom, a declarat Marcel Ionescu Heroiu, expert senior dezvoltare urbană, Banca Mondială, într-o conferință organizată de CursdeGuvernare.ro.

„E o evoluție fenomenală, doar că noi suntem în ciorba noastră și mai rar scoatem capul să vedem ce se întâmplă în lume”, a afirmat acesta, conform presshub.ro.

Potrivit acestuia, România, la nivel de municipii, are un nivel de sărăcie sub media UE. „Ăsta în sine este un mesaj fenomenal și puțină lume își dă seama că orașele din România au trecut printr-un proces de transformare absolut fenomenal”, a precizat Heroiu.

„Probabil ați auzit: anul trecut România a devenit oficial țară dezvoltată, o performanță cu atât mai spectaculoasă când ne uităm la punctul nostru de pornire. Prin anul 2000, România era ca PIB/cap de locuitor undeva sub mai toate țările dezvoltate din America Latină: Columbia, Mexic, Brazilia. Acum am ajuns să fim peste. Să avem o performanță mai mare decât toate aceste țări”, a mai specificat reprezentantul Băncii Mondiale.