În weekend-ul ce tocmai a trecut, Emil Encuț, candidatul Partidului Național Liberal la Primăria Răducăneni și-a lansat oficial candidatura, alături de întreaga sa echipă liberală. Ministrul Costel Alexe, candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Iași, a fost și el prezent la evenimentul de lansare, imediat după slujba de duminica unde a participat și dumnealui alături de cetățenii comunei.
Emil Encuț: „Îmi doresc ca într-un viitor mandat viața locuitorilor din comuna noastră să se îmbunătățească prin proiectele pe care mi le doresc a fi implementate. Educația este unul dintre cele mai importante obiective, de aceea îmi doresc că ai noștri copii să beneficieze de cele mai bune condiții în școli. Modernizarea și crearea unui climat în care actul educațional să se desfășoare în condiții civilizate în școli, construirea unui teren de fotbal artificial acoperit și susținerea copiilor defavorizați sunt prioritare pentru mine.”
Construirea Casei de Cultură și modernizarea pieței agroalimentare sunt alte proiecte din programul de guvernare locală a echipei liberale.
Imediat după eveniment, Ministrul Costel Alexe și Emil Encuț, însoțiți de delegația PNL au luat la pas comuna, discutând cu oamenii despre problemele lor, dar și despre proiectele propuse de echipa liberală ce vin în întâmpinarea lor.