Dupa vizita lui Bodea la Miroslava, Alianța locală dintre USR și PLUS a sărit în aer! Vor candida separat la locale!

0
1937

Prezența lui Marius Bodea în USR încinge spiritele și în teritoriu. Impunerea acestuia în partid nu a fost gustată nici de membri ai USR nici de cei ai formațiunii PLUS. Mai mult, redacția Pulsul Ieșean a intrat în posesia unui mesaj din interiorul comunicării celor de la PLUS Iași, nemulțumiți de cum Cosette Chichirău și Marius Bodea își gândesc strategia pentru alegerile locale, pe care îl redăm în rândurile următoare:

“Aseară, Biroul Comunității Locale Miroslava și membrii Biroului Filialei Județene au discutat ultimele propuneri ale USR Miroslava. Mai exact oferta pentru locurile 2, 5 și 7 pe lista de consilieri, sau locurile 2, 4 și 7, cu condiția de a oferi USRului și poziția de viceprimar. Poziția de primar era deja negociată pentru USR. BFJ Iași luase hotărârea de a susține menținerea alianței și acceptarea uneia dintre cele două oferte, conform cu preferințele BCL Miroslava. Conform cu nemulțumirea generată de către cele două variante în rândurile membrilor BCL Miroslava, Monica Berescu a mai încercat o rundă de negocieri pentru o soluție de paritate, 2, 4, 6. În cadrul discuției avute cu Cosette Chichirău și, de data aceasta, cu Alexandru Bețianu (Președinte USR Miroslava și candidat USR la Primăria Miroslava), lucrurile păreau să se îndrepte spre un acord în care propunerea de paritate să fie acceptată de către USR. La scurt timp, însă, Alexandru Bețianu a revenit asupra deciziei și a propus locurile 2, 5 și 9 pentru PLUS Miroslava. Această propunere, mai proastă decât cea inițială a lor (2, 4, 7 sau 2, 5, 7) a continuat trendul cu care comunitatea noastră s-a obișnuit până acum în aceste negocieri. Candidatul USR și-a motivat alegerea prin faptul că USR are membri în parlament și că ei vor câștiga Primăria și minim 5 locuri în Consiliul Local fără ajutorul nostru. În urma negocierilor, decizia BFJ PLUS Iași și BCL PLUS Miroslava, este de a refuza oferta USR Miroslava și de a candida separat la alegerile locale”

De când Bodea a trecut la USR, ghinionul se ține scai de filiala județeană a acestui partid. Mai mulți membri importanți, printre care și candidatul inițial la Consiliul Județean, Silviu Gurlui, au părăsit formațiunea iar relația cu PLUS Iași a început să se deterioreze.

Totodată, USR a devenit nefrecventabil până și pentru partidele mai mici din Iași. „Am decis ca partidul ÎPM să meargă singur în această campanie, deși am avut discuții foarte multe cu USR-PLUS. Nu am găsit nici un motiv serios pentru care să facem alianță cu un partid ”, au spus cei de la Împrerună Pentru Moldova, zilele trecute.

De asemenea, USR a primit o lovitură de imagine chiar din interior, dacă ne gândim la votul de abținere dat de senatorii acestui partid în cazul Autostrăzii A8, un proiect atât de important pentru dezvoltarea Moldovei.