Deputatul ieşean PNL, Dumitru Oprea, a declarat că a mai trecut un an în care prioritățile Iașului și ale Moldovei au fost ignorate de guvernarea PSD-ALDE. În schimb, societatea civilă a devenit un reper național privind susținerea unor obiective de infrastructură, cum este Autostrada A8, dar și Spitalul Regional de Urgență, a sublniat acesta.
“2018 este anul unei victorii, poate simbolice, a opoziției politice: adoptarea Legii Autostrăzii Unirii în Parlament. Mulți vor spune că România are prea multe legi publicate în Monitorul Oficial care nu se aplică. Este adevărat, dar niciodată un obiectiv de infrastructură nu a mai obținut o asemenea mobilizare: nici din partea cetățenilor, nici din partea forțelor politice democratice. Iată de ce susținerea autostrăzii semnifică trecerea la un alt nivel de conștiință civică și politică, fiind una dintre reușitele majore ale anului 2018”, a spus Dumitru Oprea.
“În același timp, este foarte evident că presiunea nu poate fi slăbită, pentru că actuala guvernare nu oferă nici o garanție privind demararea proiectului de realizare a autostrăzii. Deja Darius Vâlcov, șeful fantomatic al unei Comisii Naționale de Prognoză, a făcut o fixație pentru parteneriatul public-privat și aruncă la coș, în mod voit, fondurile europene pentru care România cotizează și la care are tot dreptul. Sabotaj cu premeditare? Interese oculte? Firme deja pregătite să preia proiectul în baza unor contracte cu clauze confidențiale dubioase? Probabil răspunsurile le vom primi destul de curând de la liderul coaliției PSD-ALDE”, a completat Oprea.