Dumitru Oprea (PNL): “Înlăturarea acestei guvernări catastrofale, impusă prin voința personală a unui singur om, Liviu Dragnea, reprezintă cea mai mare urgență națională.”

0
936
Deputatul PNL Iaşi, Dumitru Oprea, a precizat că actul de guvernare nu se face doar cu slide-uri PowerPoint, ci presupune un contract între cetățean și cei delegați să administreze treburile statului, făcând referire la bilanţul prezentat de premierul Viorica Dăncilă. Într-o declaraţie de presă, acesta a subliniat că între actuala guvernare și societate s-a instaurat o ruptură iremediabilă, iar concilierea ar putea să apară doar prin dovezi de competență și cinste.
“Cu o armată întreagă de persoane fără nici o competență angajate pe post de administratori ai avuției naționale și ai interesului public, actualul Guvern demonstrează o asemenea incapacitate administrativă încât e greu de estimat ce s-ar putea întâmpla în cazul unor noi crize, de la fenomene meteorologice extreme până la o nouă prăbușire a economiei globale. Cine și cum ar putea să intervină și să protejeze viața și banii românilor? O țară nu se poate conduce prin ucaz și propagandă. Poate doamna Dăncilă să organizeze oricâte conferințe de presă și să ne citească „mărețe realizări“ de pe foaie, încurcând cuvintele, ca în clasele primare! Dacă cetățeanul nu are încredere în conducătorii săi și contractul social s-a rupt, atunci țara este foarte aproape de o criză”, a declarat deputatul Dumitru Oprea.
Parlamentarul consideră că înlăturarea acestei guvernări, impusă prin voința personală a unui singur om, Liviu Dragnea, reprezintă cea mai mare urgență națională. “Nimeni nu a contestat dreptul PSD și ALDE de a forma executivul, însă nimeni nu a putut concepe că oamenii puși să-l conducă vor fi actori amatori care pun în pericol însăși securitatea națională. Câtă vreme propaganda este foarte ocupată să creioneze portretul „statului paralel“, PSD-ALDE distrug toată capacitatea administrativă a României, lăsând-o în pragul colapsului în cazul unor situații catastrofale neprevăzute!”, a conchis Oprea.