DNA bate la uşa Primăriei Paşcani! Pantazi trebuie să explice procurorilor prejudiciile cauzate de contractele serviciilor de apă

0
1523

Procurorii DNA Iaşi solicită noi informaţii cu privire la situaţia contractelor de servicii semnate între SC Prest Serv Apa Paşcani şi SC ApaVital SA. Potrivit unei adrese înaintate Consiliului Local Paşcani în data de 4 februarie, procurorii au cerut autorităţilor să înainteze măsurile luate cu privire la remedierea deficienţelor constatate de Curtea de Conturi Iaşi într-un raport de control încheiat în 2017. Totodată, procurorii solicită informaţii cu privire la recuperarea de către SC Prest Serv Apa Paşcani a debitelor restante de la SC Apa Vital SA cât şi situaţia actuală privind serviciul de epurare a apelor uzate.

În ceea ce priveşte situaţia de la SC Prest Serv Apa Paşcani, plângerea la DNA a fost depusă în 2017 de consilierul local PMP, Sorin Olariu care, în urma unui control, a sesizat pagube financiare importante.

“Valoarea actuală a prejudiciului este determinată prin raportare la tariful pentru activitatea de epurare ce a fost aprobat prin Hotărârea nr.28/25.02.2015 a Consiliului Local al Municipiului Paşcani, tarif calculat prin luarea în considerare a costurilor ce au fost înregistrate în anul 2014 şi ca urmare a Hotărârii Consiliului Local al municipiului Paşcani, nr.6/29.01.2016, ridicându-se la peste 3.500.000 lei. Municipiul Pașcani a împrumutat de la Banca Europeană de Investiţii suma de aproximativ 5 milioane de euro prin care s-a cofinanţat programul european de tip ISPA care a modernizat şi extins reţeaua de aducţiune de apă, o porţiune de canalizare şi staţia de epurare a municipiului Paşcani. Anual rata pe care municipalitatea o plăteşte către BEI este de 1,9 milioane de lei. Astfel, se observă ca Apa Vital a plătit în 18 luni suma  de1,3 milioane de lei, prejudiciind bugetul local cu aproximativ 2 milioane de lei”, se arată în plângerea penală trimisă de consilierul local către DNA.