Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, susţine că locuitorii, spitalele şi şcolile din Timişoara riscă să rămână fără apă caldă şi căldură deoarece conducerea Primăriei „este incapabilă să administreze situaţia de la Colterm”.
Alin Nica a declarat marţi, pentru AGERPRES, că îi cere public primarului Dominic Fritz să prezinte soluţii pentru Colterm, iar „dacă nu este capabil să gestioneze situaţia, fie să îşi dea demisia, fie să îşi aducă în preajmă specialişti care ştiu să gestioneze problema Colterm”.
Şeful administraţiei judeţene susţine, într-o postare pe Facebook, că lipsa de profesionalism este accentuată de faptul că „primarul Dominic Fritz refuză orice răspundere, arătându-se complet depăşit de situaţie” şi îi cere acestuia soluţii concrete pentru rezolvarea situaţiei, „în loc de lamentări”.
„Am observat că actualul primar al Timişoarei a devenit un maestru al neasumării şi de câte ori are ocazia îşi deleagă toate atribuţiile. Din păcate pentru el şi pentru timişoreni, Colterm nu poate fi delegat. Când a candidat, Dominic Fritz a ştiut de Colterm, ba chiar a declarat că va rezolva problema. Când a pus directorul cu istoric penal, a cărui primă acţiune a fost să-şi comande limuzina de serviciu, Dominic Fritz a ştiut de Colterm. Când şi-a impus oamenii din anturajul de partid în Consiliul de administraţie, Dominic Fritz a ştiut de Colterm. În afara aplicării tehnicii struţului, de fiecare dată când a fost vorba de soluţii concrete, ce a făcut Dominic Fritz pentru prevenirea dezastrului de la Colterm? Fără să aibă o explicaţie logică, astăzi dă vina pe fostul primar (Nicolae Robu – n.r.), pe Guvern, pe mine, pe oricine”, arată Alin Nica.
Preşedintele CJ Timiş remarcă şi o afirmaţie a primarului Dominic Fritz, dintr-un comunicat remis presei, marţi, în care edilul spune că a avut în ultimele două luni discuţii „purtate cu discreţie şi responsabilitate” cu membrii Guvernului, cu vicepremierul Dan Barna şi cu premierul Florin Cîţu „despre o suplimentare pentru reechilibrarea bugetului local, din care urma să mai fie plătită o tranşă din datoriile istorice”, dar tot acest efort „a fost aruncat în aer de Alin Nica, printr-o postare pe Facebook în care se lăuda că a rezolvat problema banilor”.
„Vă spun sincer că m-a speriat comunicatul lui de presă în care afirmă că a purtat ‘cu discreţie’ discuţii despre alocarea de fonduri printr-o hotărâre de guvern. (…) Banii publici se acordă transparent şi justificat. Banii de la Guvern nu sunt meniţi să acopere managementul defectuos. Am semnat referatul pentru alocarea banilor către Timişoara şi am susţinut demersul cu condiţia ca respectivii bani să fie cheltuiţi corect şi eficient. Ce ar trebui să ne spună Dominic Fritz este cum a reuşit să piardă alocarea de la Guvern deşi a fost susţinută public de către mine şi agreată la nivel de Guvern. Oare atât de grave sunt problemele de management la nivelul Primăriei Timişoara, încât acei bani nu au mai putut fi alocaţi?”, afirmă liderul CJ Timiş.
Potrivit lui Alin Nica, situaţia este foarte gravă şi este cunoscută de la Timişoara la Bucureşti, iar lumea „s-a săturat de lamentările şi neputinţa actualului primar”.
„Îi solicit public lui Dominic Fritz să prezinte soluţiile pentru Colterm şi să aducă în dezbatere publică planul de redresare al companiei astfel încât, în toamnă, să nu fim nevoiţi să reinventăm apa caldă la Timişoara. Sau, dacă nu este capabil să gestioneze situaţia, îl invit să facă un pas în spate şi să îi lase pe alţii care înţeleg ce înseamnă administraţia publică”, încheie Alin Nica.
Societatea de termoficare Colterm, aflată în subordinea Primăriei Timişoara, trebuie să plătească o amendă de 21.000.000 de euro, pentru că nu a achiziţionat până la data de 30 aprilie certificatele verzi care compensează poluarea produsă în anul anterior. Valoarea acestor certificate verzi era de 45.000.000 de lei (aproximativ 9.000.000 de euro).