Demisie în Consiliul Local: Un lider PSD anunţă că părăseşte deliberativul

0
899
Liderul de grup al consilierilor PSD, Paul Boişteanu va părăsi deliberativul din Consiliul Local Iaşi, a anunţat preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa. Într-o declaraţie de presă făcută astăzi, şeful PSD a spus că „Mâine își va da demisia, pleacă din Consiliul Local. Rămâne în PSD”. Potrivit unor surse citate de presa locală, Boişteanu ar fi intrat în conflict cu conducerea actuală a PSD Iaşi.

Veți asista probabil și la o demisie, cea a domnului Boișteanu, pentru că dumnealui a propus astăzi să renunțe la colaborarea în cadrul grupului de consilieri municipali din motivele pe care o să le aflați mai târziu. S-a stabilit la ședință cu dumnealui nu se poate integra corespunzător în cadrul acestui grup, a enunțat acest aspect”, a comentat Cristian Stanciu, lăsând să se înţeleagă că vor urma şi alte demisii.