David Popovici, după revenirea de la Jocurile Olimpice: Sunt „fenomenul”, „extraterestrul”… Acești termeni mă flatează, dar nu mă caracterizează

0
641

Proaspăt întors de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, înotătorul David Popovici a vorbit despre ce a însemnat pentru el această experiență unică. Potrivit Digi24, acesta a fost incredibil de aproape de o medalie, la numai două sutimi de secundă, și spune că doar participarea la o astfel de competiție este în sine o bucurie. Îi îndeamnă pe copii să facă sport și speră că-și va păstra capul pe umeri și că valul de simpatie pe care se află acum nu îi va influența modul de a fi.

David Popovici: Sunt foarte bine. Sunt puțin obosit, pentru că m-a dat peste cap drumul. Dar mă trezește la viață să știu ce am reusit, ce am fost în stare să fac, și toată susținerea primită de la toți românii care s-au trezit, mi-au dat mesaje. A fost o experiență superbă și sunt sigur că o să mai am parte de ea. Vreau să mai văd cercurile olimpice.

Eu îmi doresc să fiu nu doar pentru a doua oară pentru JO, urmează Los Angeles, Brisbane. Vreau să merg la cât mai multe.

Sunt „fenomenul”, „regele”, „extraterestrul”, toți acești termeni mă flatează. „Extraterestru” îmi place. Mă flateaza acești termeni, dar nu pot zice că mă caracterizează. Mă consider un puști de 16 ani care înoată repede, care știe să vorbescă, și încerc să duc o viața cât mai normală, de adolescent.

Aș minți dacă aș spune că antrenamentele sunt distractive, sau munca din fiecare zi, care mă seacă câteodată. Dar odată ce ajung să am rezultate și pot să le arăt tuturor celor care au crezut în mine ce sunt în stare să fac, atunci totul merită.

Teodora Tompea, jurnalist Digi24: Cat ai stat fără să înoți?

David Popovici: Mai mult de 4 zile nu rezist. Și acum, o să mă duc în vacanță și n-o să mă pot abține, o să înot cel puțin un kilometru pe zi, din plăcere. Nu rezist fără înot.

Teodora Tompea: Ai fost curtat de universități din SUA. Ești tentat să rămâi sau să pleci?

David Popovici: Am ajuns în momenul în care trebuie să mă decid. Mă duc în SUA, Italia sau oriunde. Dar am lăsat aceste gânduri pentru după vacanță.

Azi-dimineață m-am plimbat puțin și am întâlnit câțiva oameni care m-au recunoscut. Am început să-mi dau seama, cum au spus alții, dar nu-mi place să o recunosc, micul val pe care l-am creat aici.

Teodora Tompea: Un val pe care vei rămâne.

David Popovici: Va scădea după Olimpiadă, când lumea nu va mai fi interesată, dar va crește, va scădea iar. Trebuie să rămân cu capul pe umeri și n-o sa las niciodată să mi se urce la cap.