Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei AGRI din PE: Fermierii europeni au nevoie de o Politică Agricolă Comună simplificată care să le ofere stabilitate pe termen lung

0
738

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE), în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură, subliniază că fermierii europeni au nevoie de o Politică Agricolă Comună simplificată care să le ofere stabilitate pe termen lung.

Potrivit deputatului european, citat de Calea Europeană, „fermierii europeni au nevoie de un instrument care să le ofere stabilitate pe termen mediu și lung astfel încât și consumatorii să aibă acces la alimente de calitate și la prețuri accesibile.”

„Vreau să adresez mulțumiri raportorilor pentru eforturile depuse în cadrul celor trei dosare extrem de importante pentru fermieri, dar și pentru consumatori. Este o muncă titanică, o muncă de lungă durată începută încă din mandatul trecut. Cu siguranță, pot să fie făcute o serie de observații cu privire la rezultatul acestor eforturi, dar este esențial să reținem cu toții un lucru: fermierii noștri au nevoie de un instrument care să le ofere stabilitate pe termen mediu și termen lung. În același timp, fermierii noștri au nevoie de o Politică Agricolă Comună simplificată și evident, cu cât mai puțină birocrație, de controale puține. Fermierii europeni știu să facă o agricultură durabilă, trebuie doar să le oferim instrumentele necesare care să le permită acest lucru”, a adăugat acesta în timpul ședinței Comisiei AGRI din Parlamentul European.

De asemenea, Daniel Buda a menționat că există o foarte mare responsabilitate și față de consumatori, aspect ce l-a menționat de mai multe ori în Comisia AGRI: „Aceștia au nevoie de alimente la prețuri accesibile și bineînțeles, de calitate. Iată de ce este nevoie să venim cu acest instrument cât se poate de repede. Fac un apel către toate grupurile politice să nu se depună foarte multe amendamente astfel încât acordurile care au fost până acum creionate, să poată fi implementate și să intrăm în această procedură a trialogului pentru a putea livra fermierilor un instrument stabil pentru viitorul lor.”