Cum a încercat fostul președinte Maricel Popa să cumpere directori din CJ cu o excursie fantomă în SUA? Firma care a intermediat afacerea nu mai vrea să dea banii înapoi – zeci de mii de euro s-au pierdut prin conturi bancare

0
913

CJ Iași încearcă să recupereze un prejudiciu de aproape 23 de mii de euro făcut cu largul concurs al fostului președinte Maricel Popa în cursul lui 2020. Trei dintre directorii CJ Iași au fost premiați cu o excursie în SUA, organizată de o firmă din București, excursie care însă nu a mai avut loc din cauza pandemiei. Firma Mediauno SRL nu a mai dat banii înapoi, scandalul ajungând în instanță, potrivit unui articol bzi.ro.

O combinație ratată din perioada mandatului lui Maricel Popa la Consiliul Județean Iași a ajuns tocmai pe rolul instanțelor de judecată. Actuala conducere a instituției a cerut returnarea a peste 100 de mii de lei care au ajuns în conturile firmei Grupul Mediauno SRL din București pentru o deplasare inexistentă în Statele Unite ale Americii (SUA) ale unor funcționari din Casa Pătrată. Era vorba de Marieta Afilipoaie, directorul de la Direcția Proiecte și Dezvoltare Durabilă, Elena Arvinte, directorul de la Direcția Economică, dar și Anca Mușcheru, de la Direcția de Achiziții Publice.

Totul s-a întâmplat la începutul anului 2020, când 3 șefi din CJ Iași urmau să plece într-o deplasare în mai multe metropole din SUA, în baza unor întâlniri cu autorități locale. Deplasarea era organizată de Mediauno SRL din București, firmă reprezentată de Ioana Țigănașu. Consiliul Județean Iași condus de Maricel Popa s-a grăbit să aloce 108.861 lei pentru deplasarea a 3 dintre directorii săi, doar că pandemia COVID-19 le-a dat planurile peste cap. Numai că firma în cauză nu a returnat banii, iar CJ a deschis o acțiune la Judecătoria Sectorului 2 pentru recuperarea sumei.

Scandal pe excursia șefilor din CJ Iași

Obiectul dosarului este îmbogățirea fără justă cauză și a fost deschis la finalul anului trecut. Astfel, prin dosarul 26470/300/2020, CJ Iași a deschis o acțiune împotriva Mediauno SRL, scopul fiind legat de recuperarea prejudiciului. Ieri a avut loc un termen în dosar, instanța amânând cauza pentru o altă dată. Cele 3 directoare din CJ Iași urmau să participe la evenimentul „Shaping the Future 4 a better 2morrow”, organizat de Grupul Mediauno în colaborare cu Camera de Comerț Româno-Americană. Deplasarea urma să aibă loc în aprilie 2020, însă totul a fost anulat din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Numai că CJ s-a grăbit să aloce cei 23 de mii de euro către firma din București, iar după anularea excursiei societatea nu a mai virat banii înapoi.

Sume uriașe pentru deplasarea directorilor din CJ

Cele 3 directoare din CJ Iași urmau să ajungă la început de aprilie 2020 în mai multe orașe din Statele Unite. Itinerariul fusese stabilit de către Mediauno SRL, doar că lucrurile s-au precipitat. De ce a plătit CJ Iași banii cu mult înainte de eveniment, în condițiile în care deja existau semnale în luna februrie 2020 că virusul COVID-19 începea deja să se extindă la nivel mondial? Fosta conducere a CJ Iași nu suflase o vorbă de această deplasare, totul fiind făcut sub forma unei premieri. Taxa de participare a fost stabilită la aproape 6.000 de euro de persoană, în calcul fiind luată și cazarea la hotel de 4 stele.

Itinerariu ciudat pentru oamenii lui Maricel Popa

Cele 3 femei urmau să ajungă la întâlniri în toate aceste orașe alături de reprezentanți ai unor companii de peste Ocean. Programul cuprindea o primă vizită la New York. Cele trei directoare din CJ Iași urmau să viziteze Bursa de Valori din New York, sediul IBM (IT), dar și Minerals Technologies Inc. Acestea ar fi ajuns apoi și în Los Angeles, la așa-zise întâlniri cu oameni de afaceri din diferite domenii economice. La final de excursie, acestea ar fi ajuns și la Houston, tot la întâlniri cu oamenii de afaceri americani. Reprezentanții Mediauno SRL nu au vrut să ofere prea multe detalii despre acest scandal mutat în instanță.

Nu știu despre acest lucru, dar pot să transmit mai departe și posibil să primiți un răspuns”, a spus Brîndușa Cernescu, director economic la Grupul Mediauno SRL.