Cum a dezinformat PSD Iași despre proiectul unui stadion modern la Iași

0
936

Recent a fost înlocuit gazonul stadionului „Emil Alexandrescu”, între timp, în celălalt capăt al țării, va fi inaugurat un stadion de 20.000.000 euro.

Se întâmplă în Târgu Jiu, un municipiu cu 100.000 de locuitori, cu o echipă de fotbal care joacă în liga a II-a, cu un primar liberal, care a reușit să acceseze sume de la Compania Națională de Investiții pentru modernizarea stadionului „Tudor Vladimirescu”, cu o capacitate de 12.500 de locuri.

În vreme ce în Iași sunt 800.000 de locuitori, Politehnica Iași este clasată în Liga I, dar, cu toate acestea, stadionul „Emil Alexandrescu” nu poate găzdui mai mult de 11.481 de suporteri!

“În luna septembrie am adresat o întrebare scrisă Ministrului Tineretului și Sporturilor (Constantin-Bogdan Matei) prin care am intenționat să aflu dacă există solicitări sau documente  depuse de către Primăria Municiului Iași sau a Consiliului Județean Iași pentru construirea unui stadion nou sau modernizarea celui existent. Răspuns: până la data de 14 octombrie 2019, nu au fost depuse documente în acest sens de către Primăria Municipiului Iași sau de către Consiliul Județean Iași”, a declarat deputatul Costel Alexe, președintele PNL Iași.

În tot acest timp, PSD au promis modernizarea infrastructurii sportive la Iași, însă demersurile liberalilor au arătat că nu s-a făcut niciun pas concret în acest sens.

“Mai mult de atât, în timp ce asistăm periodic la dezinformări grosolane și minciuni jenante din partea autorităților locale, care se împăunează cu propuneri și proiecte pur ipotetice, Ministerul Tineretului și Sportului anunță ferm că atenția MTS se îndreaptă către obiectivul de investiții Stadion Național de Rugby Arcul de Triumf, obiectiv realizat de Compania Națională de Investiții, pentru desfășurarea Campionatului European de Fotbal 2020! Având în vedere că nu sunt înaintate demersuri pentru materializarea intereselor ieșenilor, vă întreb pe dumneavoastră, cât mai trebuie să îndurăm indolența administrației locale!?”, a mai subliniat deputatul ieșean.