Costel Alexe, președintele PNL Iași, a primit avizul pentru mandatul de Ministru al Mediului

0
1091

Președintele PNL Iași, Costel Alexe, a primit avizul Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, având astfel girul necesar ocupării mandatului de Ministru al Mediului.

“Am declarat public şi îmi păstrez cu fermitate declaraţiile că se pot schimba lucrurile în bine dacă există dorinţă şi interes din partea autorităţilor şi cetăţenilor, deopotrivă. Protejarea mediului înconjurător este astăzi o reală provocare la nivel mondial pentru orice ţară, pentru orice administraţie publică, dar totodată un demers vital pentru viitorul copiilor noştri şi al generaţiilor viitoare. Le-am vorbit colegilor din comisia pentru audieri din inimă, din dragoste și interes pentru ceea ce lăsăm în urma noastra, dar și foarte aplicat și documentat pentru a rezolva problemele urgente de pe agenda publică a viitorului Minister al Mediului, Apelor și Pădurilor! Îmi onorez și respect angajamentele luate și voi fi un ministru de bună credință! Combaterea poluării, stoparea defrişărilor ilegale, oprirea deşertificărilor, reciclarea selectivă a deşeurilor, sunt câteva măsuri care trebuie luate astăzi pentru a avea o ţară sănătoasă mâine. Protejarea mediului înseamnă asumarea unui stil de viaţă şi stă în puterea fiecăruia dintre noi să salvăm natura, să însănătoşim oraşul şi ţara în care locuim!”, a declarat Costel Alexe.