Tranziția digitală va fi un element cheie al redresării economice a Europei post-COVID-19, în condițiile în care bugetul UE 2021-2027 și fondul de relansare economică de 1.824 de miliarde de euro prevăd investiții de 6,8 miliarde de euro pentru Europa Digitală, precum și instituirea unei taxe digitale în scopul completării resurselor proprii ale Uniunii.
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni, sub președinție germană, la nivelul ambasadorilor statelor membre ale UE, un set de concluzii remise CaleaEuropeană.ro prin care subliniază că “tranziția verde și digitală și redresarea economică a UE ar trebui să fie juste și bazate pe principiile competitivității, integrării pieței unice, durabilității, coeziunii, incluziunii, circularității, protecției mediului și solidarității și să respecte standardele sociale”.
Concluziile menționate stabilesc modul în care redresarea în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19 poate fi utilizată ca efect de levier pentru o industrie europeană mai dinamică, rezilientă și competitivă și subliniază că sprijinirea mediului de afaceri din UE trebuie să determine asigurarea unei poziții de lider a UE în domeniul tehnologic.
În ce privește statele membre, România a subliniat deja, prin vocea președintelui Klaus Iohannis, că Planul Național de Redresare și Reziliență care urmează a fi prezentat va fi bazat pe reforme și investiții care să întărească potențialul de creștere economică și să sprijine în mod adecvat tranziția verde și cea digitală, mai ales că sectorul IT&C reprezintă 7% din PIB-ul țării.
În concluziile amintite, Consiliul subliniază necesitatea unei solidarități europene pentru realizarea unei redresări economice rapide, durabile și favorabile incluziunii, precum și a unui viitor durabil pe termen lung al industriei UE afectate de pandemia de COVID-19.
Consiliul afirmă importanța atingerii autonomiei strategice, menținându-se în același timp o economie deschisă în ecosistemele industriale cele mai sensibile și în anumite domenii specifice, cum ar fi sănătatea, industria apărării, spațiul, tehnologiile digitale, energia și materiile prime critice.
Conform Consiliului, răspunsul la efectele economice ale crizei provocate de COVID-19 și ale concurenței internaționale în creștere trebuie să constea într-o cooperare și într-o integrare consolidate și mai puternice la nivel european, care să ducă la crearea unui mediu de afaceri durabil, atractiv și competitiv.
Un astfel de mediu ar trebui să aibă următoarele caracteristici:
- o piață unică pe deplin funcțională, aprofundată și consolidată, inclusiv în sectorul serviciilor,
- condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile europene pe piața internă și la nivel internațional în lanțurile valorice globale,
- o infrastructură de date și rețele de comunicații de prim rang la nivel mondial, sigure, reziliente și interoperabile,
- perfecționarea și recalificarea lucrătorilor, precum și formarea și angajabilitatea acestora,
- un sistem european de standardizare care să funcționeze bine,
- o poziție de lider a UE în domeniul tehnologic,
- specializare inteligentă,
- durabilitate,
- lanțuri valorice europene consolidate și
- securitatea aprovizionării cu materii prime în Europa.
Pentru a monitoriza evoluțiile din domeniu, statele membre invită Comisia Europeană să definească indicatori-cheie de performanță pentru monitorizarea strategiei industriale și a competitivității până la sfârșitul lunii martie 2021.
În cele din urmă, Comisia Europeană este invitată să prezinte, înainte de Consiliul European din martie 2021, o actualizare a noii sale strategii industriale.