Parlamentul va amenda OUG prin care se introduce compensarea facturilor, în sensul de a introduce și amânarea facturilor, precum și plafonarea prețurilor, măsuri care se vor aplica pentru clienții casnici și non-casnici.
Ministrul interimar al energiei, Virgil Popescu, a precizat, miercuri seară, că guvernul a aprobat Ordonanța 118 prin care compensarea facturilor la energie electrică și gaze se va aplica de la 1 noiembrie până la 31 martie 2022.
„Am aprobat ordonanța de guvern privind compensarea prețului la energie electrică și gaze naturale. Vorbim de o compensarea pentru 5.200.000 de gospodării la energie electrică, aproximativ 13 milioane români -85% din populația României- și de 2.200.000 de gospodării la rețeaua de gaze – dintr-un total de 3.600.000 – peste 65% din totalul populației conectate”, a transmis Virgil Popescu.
Pentru a beneficia de compensare, românii vor trebui să se încadreze într-o limită de consum de 30-200 kilowați pe lună sau 150-1000 pe toată perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.
Premierul a declarat că aceste măsuri sunt pentru clienţii casnici şi pentru clienţii non-casnici, deci nu doar pentru persoane fizice, ci şi pentru IMM-uri. Motiv pentru care este foarte important de înțeles că aceste măsuri se vor aplica pentru toți românii!