În anul 2020, aproape 83 % din zonele de scăldat din Uniunea Europeană îndeplineau cele mai stricte standarde de calitate a apei, anume ”excelentă”.
Cea mai recentă evaluare, elaborată de Agenția Europeană de Mediu (AEM) în cooperare cu Comisia Europeană, se bazează pe monitorizarea din 2020 a 22 276 de zone de scăldat din întreaga Europă. Este vorba de o monitorizare pe întreaga durată a anului 2020 a zonelor de scăldat din statele membre UE, Albania și Elveția, relatează CaleaEuropeană.ro.
Ponderea zonelor de scăldat costiere și de interior în care calitatea apei este „excelentă” s-a stabilizat în ultimii ani la aproximativ 85 %, iar în 2020 a ajuns la 82,8 % în întreaga Europă.
Standardele minime de calitate a apei, și anume ”satisfăcătoare”, au fost îndeplinite de 93 % din zonele de scăldat monitorizate în 2020, iar în cinci țări, și anume Cipru, Austria, Grecia, Malta și Croația, o proporție de 95 % sau mai mare din apele de scăldat au atins un nivel excelent de calitate a apei.
Două treimi din zonele pentru scăldat sunt situate de-a lungul coastelor europene. Rezultatele oferă celor interesați indicii utile cu privire la zonele de scăldat cu cea mai bună calitate a apei.
În actuala evaluare nu s-a putut realiza o clasificare a calității pentru mai multe zone de scăldat, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, care nu au permis prelevarea unui număr corespunzător de probe.
Numărul zonelor de scăldat din Europa care în 2020 au primit calificativul ”nesatisfăcătoare” a fost de 296, adică 1,3 %.
Deși ponderea zonelor de scăldat cu un nivel de calitate nesatisfăcătoare a înregistrat o ușoară scădere din 2013, problemele se mențin mai ales în ceea ce privește evaluarea surselor de poluare și aplicarea de măsuri integrate de gestionare a apei.
În cazul zonelor de scăldat pentru care originile sau cauzele poluării sunt greu de identificat, este nevoie de studii speciale privind sursele de poluare.
În România, 70% dintre zonele de scăldat evaluate îndeplineau în 2020 cele mai înalte standarde de calitate, în scădere cu 6 puncte procentuale față de anul 2019.