CJ Iaşi a obţinut avizele necesare pentru Spitalul Regional

0
1038

Consiliul Județean Iași a obținut toate avizele necesare pentru proiectul Spitalul Regional de Urgență Iași. Joi, 6 decembrie, la sediul din București al Băncii Europene de Investiții va avea loc o ședință de lucru la care vor participa toate instituțiile implicate, pentru a stabili ultimele detalii înaintea depunerii cererii de finanțare la Comisia Europeană. Spitalul va avea o suprafață de aproximativ 120.000 de metri pătrați, va fi structurat pe cinci niveluri și va avea 850 de paturi. “Am ajuns în una dintre cele mai importante etape, depunerea cererii de finanțare, acesta fiind rezultatul unei colaborări constante între toate instituțiile implicate în realizarea aceste investiții atât de importantă pentru întreaga regiune. La începutul anului, Consiliul Județean a înființat un comitet în care au fost cooptați toți factorii cu putere decizională și consultativă, astfel că termenele pentru obținerea avizelor au fost reduse la minimum”, a afirmat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean, în cadrul conferinței de presă susținută astăzi.