China încearcă să spargă coeziunea organizaţiei Five Eyes. Noua Zeelandă, veriga slabă

0
704

China încearcă în mod deliberat să creeze diviziuni în cadrul alianţei „Five Eyes” a agenţiilor de informaţii din cele cinci ţări anglo-saxone – Canada, SUA, Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă – prin stabilirea unor relaţii mai strânse cu guvernul de stânga al Noii Zeelande, relatează TheEpochTimesRomânia.

Alianţa datează din cel de-al doilea război mondial, când un număr de aliaţi-cheie au decis să transmită în mod regulat informaţii pentru a învinge Germania şi Japonia.

Astăzi, menţinerea cooperării în domeniul transmiterii informaţiilor între cele cinci naţiuni anglofone este considerată esenţială pentru combaterea ameninţării reprezentate de statele autocrate, precum Rusia şi China comunistă.

Supravieţuirea alianţei în forma sa actuală este, însă, ameninţată după ce administraţia Ardern a anunţat că face o prioritate din îmbunătăţirea relaţiilor comerciale cu Beijingul.

Anunţând decizia de a strânge relaţiile comerciale cu China comunistă la începutul acestei luni, Nanaia Mahuta, ministrul de Externe din Noua Zeelandă, a declarat că ţara sa este „incomodă”, deoarece alianţa Five Eyes presează China din cauza istoriei sale îngrozitoare privind crimele împotriva propriului popor, şi pe de altă parte Noua Zeelandă doreşte să continue o relaţie bilaterală proprie.

Mahuta a făcut remarca în cadrul unui răspuns la o decizie luată anul trecut de miniştrii apărării din Marea Britanie, America, Canada, Australia şi Noua Zeelandă de a susţine un rol extins al alianţei, cu angajamentul public de a face faţă provocărilor de securitate comune, dar şi de a „promova valorile comune ale democraţiei, libertăţii şi respectării drepturilor omului”.

În acest context, Five Eyes a emis comunicate prin care critică suprimarea brutală a mişcării pro-democraţie din Hong Kong, precum şi reprimarea de către Beijing a minorităţii musulmane uigure de către regimul comunist chinez.

Declaraţia a generat un răspuns virulent din partea Beijingului, care a avertizat alianţa Five Eyes să nu se implice în Hong Kong.

Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, a declarat:

„Indiferent dacă au cinci ochi sau zece ochi, de îndată ce îndrăznesc să aducă prejudicii suveranităţii, securităţii sau intereselor de dezvoltare ale Chinei, ar trebui să fie atenţi, ca nu cumva să orbească”.

Pe de altă parte, China a lăudat-o pe Mahuta şi a jucat cartea generării unor crăpături în cadrul organizaţiei. The Global Times, purtător de cuvânt al Partidului Comunist Chinez, a scris:

„Spre deosebire de Australia, care s-a legat de căruţa SUA, Noua Zeelandă a menţinut o abordare relativ independentă în ceea ce priveşte politicile externe, deschizând calea unor politici benefice pentru propria economie şi cetăţenii săi.”

În ciuda faptului că s-a înscris la noua iniţiativă diplomatică Five Eyes, Noua Zeelandă, care se bazează puternic pe legăturile sale comerciale cu Beijingul, a decis acum că nu mai vrea să sprijine iniţiativa Five Eyes şi, în schimb doreşte să continue propriul dialog cu liderii comunişti chinezi.

„Este o chestiune pe care am ridicat-o împreună cu partenerii Five Eyes, că ne incomodează extinderea misiunii Five Eyes, că am prefera mai degrabă să căutăm oportunităţi multilaterale pentru a ne exprima interesele cu privire la o serie de probleme”, a explicat Mahuta într-o adresare destinată Consiliului Chinei din Noua Zeelandă din 19 aprilie.

Abordarea naivă a Noii Zeelande faţă de ameninţarea regimului comunist chinez nu reprezintă doar o ameninţare pentru viitorul alianţei în sine. Există o posibilitate palpabilă ca guvernul de la Wellington să poată fi expulzat din alianţă din cauza poziţiei sale pro-Beijing.

Noua Zeelandă, care datorită poziţiei geografice ar fi un post de ascultare ideal pentru regiunea Pacificului, a fost mult timp considerată veriga slabă a alianţei. În 2003, accesul său la informaţii a fost limitat după ce Helen Clark, prim-ministru laburist, s-a opus războiului din Irak.

Restricţiile impuse Noii Zeelande au fost în cele din urmă ridicate atunci când Barack Obama a devenit preşedinte. Însă ţara se confruntă acum cu revizuirea statutului său, mai ales că ultimul său efort de a strânge relaţiile cu regimul comunist de la Beijing a înfuriat Australia, care a fost pedepsită de China după ce a îndrăznit să critice modul în care autorităţile chineze au permis dezvoltarea pandemiei în întreaga lume.

După cum a comentat recent un înalt oficial de informaţii occidental cu privire la continuarea aderării Noii Zeelande la alianţă, ţara este acum „la limita viabilităţii ca membru” în cadrul Five Eyes, datorită atitudinii sale servile faţă de China şi faţă de „sistemul politic compromis” al acesteia.

Guvernul socialist din Noua Zeelandă ar putea crede că este o idee bună să fie de partea guvernanţilor comunişti din China. Dar, făcând acest lucru, riscă să-şi sacrifice viitorul pentru a obţine dominaţia despoţilor roşii ai Chinei.