Cetățenii Comunei Holboca pot beneficia de ajutor pentru încălzire – care sunt condițiile

0
953

Neculai Pamfil, primarul ales al Comunei Holboca, informează că cetățenii pot aplica pentru ajutoare de încălzire a locuinței.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, acesta comunică că persoanele care au acest drept pot depune la Primăria Comunei Holboca dosarul pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 70/2011.

DESPRE AJUTOR


Ajutorul este dat pentru un singur sistem de încălzire – sistemul principal folosit de persoanele singure sau de familii. Este vorba, mai precis, de acoperirea integrală sau parțială a costurilor cu energia termică în sistem centralizat, energia electrică, gazele naturale sau lemnele, cărbunii, combustibilii petrolieri.

Cuantumul acoperit de autorități din costul de încălzire scade sau crește în funcție de venitul net mediu lunar.

În cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membrul de familie) trebuie să fie de cel mult 750 de lei.

CONDIȚII EXCLUDERE


Lista bunurilor ce conduc la excluderea ajutorului pentru încălzirea locuinței este următoarea:

Bunuri imobile

  • Clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești.
  • Terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1000 mp în zona urbană și 2000 mp în zona rurală.

Bunuri mobile

  • Autoturism/ autoturisme și/ sau motocicletă/ motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum și pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile.
  • Mai mult de un autoturism/ o motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani.
  • Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel, cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze.
  • Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată.
  • Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale.
  • Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric.

Depozite bancare:

  • Depozite bancare cu valoare de peste 3000 de lei, cu excepția dobânzii.

Terenuri, animale și/sau păsări:

  • Suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1000 EUR pentru o singură persoană, respectiv suma de 2500 EUR pe familie.

ACTE NECESARE


Dosarul trebuie să conțină următoarele acte:

  • Cerere și declarație pe propria răspundere (TIP).
  • Documente în baza cărora solicitantul deține locuința (copie act proprietate, contract vânzare-cumpărare, contract de închiriere, alte documente ce atestă forma de deținere sau utilizare a locuinței.
  • Acte de identificare ale solicitantului și ale membrilor familiei (original + copie):
  1. Buletin/ Carte de identitate.
  2. Certificatele de naștere ale copiilor.
  3. Certificat de căsătorie.
  4. Hotărâre definitivă de încuviințare a adopției, de plasament familial al minorului, potrivit legii.
  • Adeverință de venit cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii.
  • Orice adeverință care atestă alte venituri (APIA, contract zilier, arendă).
  • Adeverință de venit (Fisc) pentru persoanele peste 18 ani.
  • Adeverință Registru Agricol (teren, clădiri, animale) și certificat fiscal.
  • Cupoane: pensie (orice tip de pensie), alocații și indemnizații, ajutor de șomaj sau pentru orice altă prestație socială din luna anterioară depunerii cererii.
  • Copie după cartea de identitate a mașinii, dacă dețineți autoturism și/ sau motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani.
  • Adeverință de elev/ student de la instituția de învățământ, din care să reiasă că ia sau nu ia bursă de merit (excepție fac Bursele de studiu sociale și cele provenite prin programul “Bani de liceu”).
  • 1 dosar cu șină.

Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinței sunt obligați să comunice orice modificare intervenită cu privire la componența familiei și/sau a veniturilor realizate de membrii acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării, prin depunerea unei noi cereri și declarații pe propria răspundere.