Certificatul digital al UE privind Covid a primit ultima aprobare prin semnarea Regulamentului de către liderii europeni – documentul facilitează călătoriile

0
599

Liderii Uniunii Europene au semnat luni Regulamentul care introduce certificatul digital al UE privind COVID, marcând astfel oficial încheierea uneia dintre cele mai rapide proceduri de adoptare, de doar 62 de zile.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și prim-ministrul António Costa, reprezentantul Președinției portugheze a Consiliului UE, au semnat înțelegerea la care au ajuns în privința certificatului de călătorie, care va intra oficial în vigoare la 1 iulie.

Statele membre UE pot însă emite de pe acum certificatele, Comisia Europeană încuranjându-le chiar să înceapă să le folosească, scrie G4Media.ro.

Potrivit unei informații transmise luni de Comisie, 13 state membre au început deja să emită certificate digitale ale UE privind COVID.

Scopul certificatului digital al UE privind COVID este să faciliteze libera circulație în condiții de siguranță în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19.

Toți cetățenii europeni au dreptul la liberă circulație și fără a deține certificatul UE, însă acesta va facilita călătoriile, permițându-le deținătorilor săi să fie exceptați de la restricții precum carantina, transmite Comisia Europeană.

Certificatul digital al UE privind COVID va fi accesibil tuturor și:

  • va acoperi vaccinarea, testarea și vindecarea de COVID-19;
  • va fi gratuit și disponibil în toate limbile UE;
  • va fi disponibil în format digital și pe suport de hârtie;
  • va fi securizat și va include un cod QR semnat digital.

Statele membre trebuie să se abțină de la impunerea unor restricții de călătorie suplimentare deținătorilor unui certificat digital al UE privind COVID, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru protejarea sănătății publice, mai precizează Comisia Europeană.

În plus, Comisia s-a angajat să mobilizeze 100 de milioane EUR în cadrul Instrumentului de sprijin de urgență pentru a sprijini statele membre în furnizarea de teste accesibile.

Regulamentul se va aplica timp de 12 luni, de la 1 iulie 2021.