Cercetătorii de la ULB au creat un robot capabil să meargă pe apă

0
764

Cercetătorii de la laboratorul TIPs al Universităţii Libere din Bruxelles (ULB) – specializați în studiul fenomenelor de transport și al interfețelor fluide – au dezvoltat în colaborare cu institutul francez FEMTO-ST – specializat în microrobotică – un robot capabil să deplaseze pe suprafața apei: ThermoBot. Acesta din urmă “exploatează” fenomenul termocapilarității pentru a se deplasa pe suprafața unui lichid, potrivit LeSoir.be.

De fapt, robotul este foarte diferit de ceea ce ne putem imagina atunci când vorbim despre un robot, deoarece este o simplă bucată de plastic tipărită în 3D. Totuşi, acesta se poate deplasa pe suprafața apei. Cum? Datorită unui laser proiectat lângă el, care va încălzi apa. Această reacție fizică – și datorită fenomenului de termocapilaritate – obiectul se va deplasa pe suprafața lichidului. Laserul încălzește suprafața apei de la 2 la 3°C, ceea ce face posibil “controlul distribuției unui parametru numit tensiunea de suprafaţă, care induce o mișcare complexă, dar controlată a lichidului, și permite deplasarea mai multor roboți amplasați la interfața aer-lichid”, explică comunicatul de presă al ULB.

Inovația acestui studiu franco-belgian se bazează parțial pe faptul că este interesat de un mediu subexploatat: suprafața apei, utilizată însă în mare măsură de insecte în natură.

În prezent, ThermoBot necesită apă pură pentru a funcționa, ceea ce limitează situațiile în care ar putea fi utilizat. În realitate, există încă multe obstacole pentru ca microrobotul să aibă o utilitate reală în sine, dar faptul că s-a reușit deplasarea unui obiect într-un mod controlat pe suprafața apei reprezintă deja o mare realizare și ar putea duce la alte inovații în robotică, dar nu numai. Într-adevăr, se pune problema integrării microroboţilor în noile procese de fabricație. Efectiv, ThermoBot ar putea fi folosit pentru a asambla obiecte foarte mici. În acest caz, mișcările laserului ar fi automatizate cu ajutorul unor algoritmi.