Cercetarea trebuie privită ca o investiţie – a declarat preşedintele Klaus Iohannis la Institutul de Criogenie Rm. Vâlcea

0
689

Cercetarea trebuie privită ca o investiție în viitorul României, iar în acest domeniu țara noastră are un avantaj competitiv datorită capitalului uman“- declarația a fost făcută de președintele Klaus Iohannis care s-a aflat joi la Institutul pentru Tehnologii Criogenice din Râmnicu Vâlcea, informează Radio România Actualități.

Ziua cercetătorului și proiectantului din România a fost marcată joi, la Râmnicu Vâlcea, prin prezența președintelui Klaus Iohannis la institutul care, în acest an, împlinește 50 de ani de existență.

Şeful statului a ținut să precizeze că cercetarea este cea către care mai ales în momentul de față se îndreaptă toată atenția. Klaus Iohannis: “Din această vizită am vrut să atragem atenţia asupra importanţei cercetării pentru societatea noastră. De altfel, pandemia de COVID-19 a reconfirmat rolul pe care cercetarea şi inovarea îl au în depășirea crizelor indiferent de natura lor. În cercetare ne punem speranțele pentru un tratament viabil și un vaccin împotriva SARS-CoV-2 care să ne ajute la depășirea acestei crize profunde, care a afectat întreaga lume. Cercetarea trebuie privită ca o investiție în viitorul României. Este, alături de educație, şansa noastră la un viitor, pe care nu avem voie să îl ratăm”.

Institutul de Criogenie de la Râmnicu Vâlcea va derula cu ajutorul fondurilor europene două proiecte în valoare de 23 de milioane de euro ce au în vedere energia pe bază de hidrogen și domeniul nuclear.