Cât de mult au vorbit aleşii ieşeni în Parlamentul României: Petru Movilă, Dumitru Oprea şi Camelia Gavrilă, în top

0
908

Mulţi parlamentari au reuşit contraperformanţa de a vorbi o singură dată din momentul în care au fost aleşi, şi atunci la depunerea jurământului.

Valentin Popa, deputat PSD, a luat cuvântul în Plenul Camerei Deputaţilor o singura dată în ultimul an şi jumătate. Adică atunci când a jurat să-şi îndeplinească cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor. Pe aceeaşi listă se află şi Toma Petcu, Eugen Durbacă şi Matei Suciu, scrie Realitatea.net.

De asemenea, Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii, codaş şi la numărul proiectelor legislative iniţiate, a vorbit o singură dată, tot la depunerea jurământului. Ales pe listele PSD Iaşi, acesta este acum membru în Pro România, partidul condus de Victor Ponta.

Deputaţii PSD Valentin Boboc, Maria Jivan, Dumitru Gherman şi Octavian Petric au avut două interpelări în Camerei Deputatilor.

La polul opus se află liberalul Ben Oni Ardelean (518 luări de cuvânt), Corneliu Bichineţ (PMP- 176 luări de cuvânt), Raluca Turcan (PNL – 170 luări de cuvânt), Petru Movilă (PMP – 142 luări de cuvânt), Camelia Gavrilă (PSD – 129 luări de cuvânt), Tudor Ciuhodaru (PSD – 136 luări de cuvânt), Dumitru Oprea, (PNL – 111 luări de cuvânt).

Situaţia luărilor de cuvânt a deputaţilor ieşeni:

PSD: 

Vasile Axinte  – 21 luări de cuvânt, Tudor Ciuhodaru – 136 luări de cuvânt, Vasile Cîtea – 45 luări de cuvânt, Camelia Gavrilă – 129 luări de cuvânt, Silviu Macovei – 39 luări de cuvânt

PNL:

Costel Alexe – 33 luări de cuvânt, Marius Bodea – 37 luări de cuvânt, Dumitru Oprea – 111 luări de cuvânt

ALDE

Varujan Vosganian – 36 luări de cuvânt

PMP 

Petru Movilă  – 142 luări de cuvânt

USR

Cosette Chichirău – 18 luări de cuvânt

Pro România

Nicolae Bănicioiu – o singură luare de cuvânt