Casa Muzeelor din Iași, proiectul inițiat de liberali, intră mâine în administrarea MLR

0
859

“Casa Muzeelor” de strada V. Alecsandri nr. 6, fosta Chestură, va intra de mâine în administarea Muzeului Literaturii Române Iași, devenind astfel un centru istoric menit să ne amintească de victimele Pogromului de la Iași. Proiectul a fost inițiat în 2017, de către actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, Sorin Afloarei, care a efectuat ieri o vizită la sediul muzeului.

“Pe parcursul zilei de ieri am ajuns alături de colegul meu, Marius Dangă la Casa Muzeelor din Iași, o clădire cu o impresionantă istorie de-a lungul secolului al XX-lea. În anul 2017 depuneam la secretariatul Consiliului Județean, un proiect de hotărâre ce își dorea realizarea unui Memorial al Progromului de la Iași, în curtea clădirii situată pe strada V. Alecsandri, lucru care s-a și materializat în acest an. Am considerat atunci și la fel consider și acum, că nu trebuie să uităm niciodată atrocitățile acelor timpuri, mai ales că la Iași a avut loc unul dintre cele mai violente progromuri din istoria evreilor din România. Ce am spus acum 3 ani, este la fel de actual acum și va rămâne de actualitate și peste mulți ani: Spațiul dedicat al Memorialului Pogromului de la Iași va fi un spațiu nu doar al trecutului și al memoriei (al reculegerii și al aducerii aminte), ci și al viitorului, el demonstrând, în viziunea noastră, un instrument de atragere a turiştilor străini, îndeosebi a celor de origine evreiască, în condiţiile în care în Israel trăiesc aproximativ 300.000 de evrei de origine română, mulți fiind descendenți ai evreilor ieşeni.“, a precizat Sorin Afloarei.

Având în vedere că există pe ordinea de zi a ședinței ordinare de CJ din data de 16 decembrie, propunerea de trecere a acestei clădiri din administrarea Consiliului Județean Iași în administrarea Muzeului Național al Literaturii Române Iași, cei doi vicepreședinți CJ Iași au dorit să vadă de la fața locului cum s-a implementat proiectul.

Prin programul Operațional Regional 2014 – 2020, au fost realizate lucrări necesare amenajării și organizării de spații muzeale pe toate nivelurile clădirii existente și completarea acestora cu spații tehnice, imobilul transformându-se astfel într-o Casă a Muzeelor. Clădirea monument istoric, situată pe strada Vasile Alecsandri, a fost construită acum aproape 100 de ani, mai exact în 1921 ca sediu al revistei ”Viața Românească”, unde redactor șef a fost Garabet Ibrăileanu până la mutarea birourilor la București, în anul 1930. De-a lungul timpului, tot în această clădire a fost și sediul Chesturii de Poliție din Iași. Rolul acesteia, pe lângă cel de Memorial al Progromului, va fi și acela de a asigura expoziții permanente, unde vizitatorii vor putea admira expoziții dedicate marilor scriitori români: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă și I.L. Caragiale.