Care a fost ultima gafă de la Ministerul Sănătății, ordinul semnat de Andreea Moldovan era ilegal: Secretarii de stat nu au dreptul de a semna ordine de ministru care afectează drepturi și libertăți

0
870

Ultimul scandal în Ministerul Sănătății în care a fost implicat ministrul Vlad Voiculescu, dar și secretarul de stat Andreea Moldovan

Conform avocatului Gheorghe Piperea, ordinul semnat de secretar ar fi fost nul. Cei de la bugetul.ro au dezvăluit faptul că avocatul intenționa să atace ordinul de modificare a unor reguli de carantinare a unei localităţi.

Gheorghe Piperea susţinea faptul că secretarii de stat nu au dreptul să semneze astfel de ordine şi că acesta contravine legilor aflate în vigoare.

Andreea Moldovan, secretar de stat, a semnat ilegal un ordin de ministru

Conform bugetul.ro, avocatul Gheorghe Piperea susţinea faptul că secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Andreea Moldovan a semnat ilegal un ordin. Cu toate că Vlad Voiculescu i-a delegat atribuţiile de semnătură, astfel de ordine pot fi semnate doar de ministru.

Secretarii de stat nu au dreptul de a semna ordine de ministru care afectează drepturi și libertăți, chiar dacă li s-au delegat unele atribuții ale ministrului”. susține avocatul.

Semnarea ordinului reprezintă un abuz penal

În continuarea declaraţiilor, Gheorghe Piperea susţinea că ordinul semnat nu era doar ilegal, dar reprezenta un act administrativ inexistent şi reprezenta un abuz în serviciu penal. Avocatul spunea că va ataca ordinul respectiv și că cei din USR vor să priveze cetățenii români de sărbătoare de Paști:

Ordinul prin care se instituie regula carantinării unei localități pentru o rată a infectării de 3 la mie (de două ori și jumătate mai mică decât cea de până ieri) este nu numai ilegal, este un act administrativ inexistent, pentru lipsa dreptului de semnătură. În plus, este un abuz în serviciu penal.

Faptul că neomarxiștii din usere vor să ne priveze de sărbătorile de Paști punând, practic, orice localitate, inclusiv Bucureștiul, pe termen nelimitat, nu înseamnă că trebuie să ne mai lăsăm intimidați.

Chiar dacă unii infecționiști ai vieții vor să ne țină în detenție sanitară pe termen nelimitat pentru a-și satisface niște frustrări personale sau profesionale, nu înseamnă că trebuie să acceptăm chiar toate aberațiile, sub cuvânt că ar fi pentru siguranța noastră (care siguranță e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire de vreo 14 luni încoace).

Voi ataca în contencios administrativ acest ordin anti-legal”, a anunțat Piperea.

Care mai era rolul lui Vlad Voiculescu în fruntea ministerului Sănătății?

De altfel, odată cu intrarea în ministerul Sănătății a lui Vlad Voiculescu, în presa centrală au apărut informaţii referitor la faptul că ministrul și-a delegat toate atribuţii secretarilor de stat pe care îi are, potrivit bzi.ro. Vorbim despre o situaţie extrem de ciudată ţinând cont că acum rolul ministrului este unul mai degrabă decorativ.

Delegarea atribuţiilor de ministru către zecile de consilieri şi secretari de stat pe care ministrul îi avea nu era una ilegală doar că acest lucru trebuia să se întâmple doar în cazuri concrete. Vorbim despre faptul că ministrul ar fi intrat în concediu, ar fi în incapacitatea de a semna actele (cazuri medicale, vizite oficiale în alte țări).