Bodea: Iașul a atras de 7 ori mai puține fonduri europene în comparație cu Oradea

0
878

Deputatul PNL Iași, Marius Bodea, a declarat că în acest an Primăria Cluj-Napoca
a depus, câștigat și semnat contracte în cadrul Programului Operațional Regional (POR)
în valoare de 467,581,135.28 lei.
Liberalul a mai precizat că Municipiul Oradea a reușit în acest an să semneze un
număr de 10 proiecte în cadrul Programului Operational Regional, cu o valoare de
557,652,122.35 lei.
”În tot acest timp, Municipiul Iași, în 2018, a reușit să semneze doar 4 proiecte pe
POR, în valoare de 80,934,402.47. Primarul Mihai Chirica e preocupat de un așa zis conflict cu Liviu Dragnea pentru a masca lipsa de realizări. La Oradea și la Cluj cei doi primari liberali au muncit atragând fonduri europene consistente pentru orașele pe care le conduc”, a spus Marius Bodea.
Marius Bodea a realizat și o analiză comparativă a sumelor accesate în aces an de
cele trei municipalități, împărțite la numărul de locuitori.
”Cluj-Napoca a reușit să atragă 1543 lei pentru fiecare locuitor, Oradea 2767
pentru fiecare locuitor, iar Iașul…254 lei pentru fiecare locuitor. Aceasta este
performanța administrației PSD-ALDE-Chirica la Primăria Iași”, a spus Bodea.