Bazinul de înot de la Pașcani devine o certitudine!

0
835

Compania Națională de Investiții a scos la licitație construirea un bazin de înot la Pașcani, a anunțat deputatul PNL Iași, Sorin Năcuță. Cu 8,92 milioane de lei (valoare estimată), Compania Naţională de Investiţii va construi la Paşcani un bazin de înot didactic. Proiectarea (faza de adaptare la amplasament), execuţia lucrărilor şi asistenţa tehnică din partea proiectantului pentru acest obiectiv de investiţii au fost scoase săptămâna trecută la licitaţie pe platforma electronică de achiziţii publice. Terenul pe care este propusă investiția are o suprafață de 3.000 mp, iar lucrările de racordare la utilități vor fi finanțate și realizate de către Primăria Pașcani, conform informațiilor furnizate de CNI. Clădirea va avea un regim de înălțime cu parter și un etaj, iar suprafața construită desfășurată ajunge la circa 1.400 mp.

„Construcția este realizată după un proiect tip și se adresează uzului didactic, cu posibila utilizare publică în perioada de timp din afara orarului școlilor din localitate. Bazinul de înot are o adâncime variabilă între 1,2 m și 1,8 m și o dimensiune de 25×12,5 m”, se arată în descrierea proiectului tip de bazin didactic de înot, pe site-ul CNI, proiect în baza căruia va fi construit și bazinul de la Pașcani.