Baza anchetei procurorilor la spitalul din Leţcani: raportul Curţii de Conturi. Ce conţine acesta

0
719

Poliţia ieşeană a solicitat documentele de atribuire şi achiziţie aferente Spitalului modular de la Leţcani. Investiţie asumată de consiliile judeţene Iaşi şi Neamţ, în frunte cu PSD-iștii Maricel Popa și Ionel Arsene, unitatea a cărei construcţie a demarat în perioada stării de urgenţă ar fi fost realizată prin încălcarea mai multor norme, anchetatorii urmând să stabilească dacă acestea sunt de ordin penal. Pentru asta, au deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu însă cercetările sunt efectuate, momentan, in rem.

Ancheta care vizează modul de atribuire a contractului pentru realizarea spitalului de la Leţcani a fost deschisă de Serviciul de Investigare a Infracţiunilor Economice din cadrul Poliţiei în luna august. Investigaţia a primit număr de dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, unitate care coordonează dosarul şi care, în cursul zilei de ieri, a oferit primele detalii publice despre acest caz.

Dragoş Bordianu, prim-procurorul unităţii de Parchet, a precizat pentru Ziarul de Iași că ancheta a fost deschisă ca urmare a unei sesizări din oficiu a Poliţiei, mai exact a unei sesizări din presă.  În dosarul, care are numărul 8441/P/2020, urmărirea penală a fost deschis pentru abuz în serviciu, fiind vorba de investigaţii derulate in rem, adică asupra faptei, şi nu a unor persoane anume. “Cercetările se află într-o fază incipientă. Au fost solicitate înscrisuri şi informaţii de la anumite instituţii, pentru a se putea stabili criteriile pentru determinarea competenţei, calificarea juridică a faptelor”, ne-a spus Bordianu.

Ce acte au fost solicitate

Solicitarea documentelor aferente investiţiei de la Leţcani a ajuns, potrivit unor surse juridice, la trei instituţii: Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest şi consiliile judeţene Iaşi şi Neamţ. Potrivit adresei întocmite de poliţistul de caz, comisarul şef Alina Aniţei, documentele solicitate trebuie trimise în fizic, fotocopiate şi semnate “conform cu originalul” de către reprezentanţii celor trei instituţii. Concret, prin adresa amintită, s-a cerut documentaţia aferentă atribuirii contractului a obiectivului Spital modular Leţcani (modalitate de atribuire, oferte iniţiale şi finale) precum şi documentaţia aferentă achiziţiei efective, recepţiei şi punerii în funcţiune (contract, facturi, documente de plată, documente în baza cărora s-a efectuat recepţia, packing list pentru fiecare container în parte, aviz de funcţionare).

Unde ajunge ancheta? O pistă: raportul Curţii de Conturi

Nereguli în cadrul licitaţiei şi atribuirii contractului pentru construirea spitalului modular de la Leţcani sunt invocate inclusiv într-un raport al Curţii de Conturi, din vară. Atunci, ADI Euronest, care a fost beneficiarul direct al investiţiei, a primit o amendă de 60.000 de lei. 

„Nu există elaborată o strategie a achiziţiei publice a spitalului şi respectiv a modului de gestionare ulterioară punerii în funcţiune – nu s-a prezentat dovada elaborării şi supunerii spre aprobarea autorităţii deliberative a judeţului, a unui program/plan de implementare a investiţiei, în baza unui studiu care să cuprindă informaţiile necesare şi obligatorii cu privire la realizarea obiectivului, precum: descrierea investiţiei, date tehnice, durata de realizare, grafic de execuţie, costuri/valoare estimative, posibili furnizori identificaţi, modalitatea de livrare/instalare, dotări aparatură de specialitate, echipamente etc”, se precizează în raport, contestat de reprezentanţii asociaţiei. Spitalul modular de la Leţcani a costat 13,2 milioane de euro şi a fost realizat de firma SDI Global LLC din Turcia. Unitatea a fost inaugurată la începutul lunii septembrie.