Germania comemorează luni 31 de ani de la căderea Zidului Berlinului, simbol al începutului și sfârșitului Cortinei de Fier, precum și a finalului Războiului Rece și moment culminant în prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, în pășirea țărilor din regiune spre calea democrației și în reunificarea Germaniei, scrie CaleaEuropeană.ro.
9 noiembrie 1989 este ziua care a schimbat lumea, întrucât Zidul Berlinului a fost cel mai puternic simbol al Războiului Rece. Treizeci și unu de ani mai târziu, la 9 noiembrie 2020, Germania, Europa și lumea întreagă se confruntă cu cea mai gravă provocare de la fondarea Uniunii Europene, pandemia de coronavirus, în timp ce europenii salută alegerea unui nou președinte la Casa Albă, după ce fostul vicepreședinte Joe Biden l-a învins pe președintele în exercițiu Donald Trump.
Anul trecut, la 9 noiembrie 2019, Germania era gazda a peste 200 de evenimente dedicate comemorării prăbușirii Cortinei de Fier, NATO a celebrat momentul în fața bucății din zid de la sediul Alianței donată de Germania ca simbol al puternicei legături transatlantice între SUA și Europa, în timp ce și la București a fost expusă, în curtea Academiei Române, o bucată masivă din Zidul Berlinului.
După aproximativ trei decenii în care a fost bariera ce diviza Germania şi a reprezentat un simbol al autorităţii şi puterii sovietice, Zidul Berlinului a căzut la 9 noiembrie 1989, marcând finalul unui capitol amar al Războiului Rece.
“La început au fost sârma ghimpată şi bolţarii, aruncaţi în panică în miezul nopţii. Apoi, beton şi cărămizi, turnuri de control, mitraliere, un câmp minat luminat şi sângele celor care încercau să sară peste Zidul Berlinului, un simbol gri al Războiului Rece”, notează Associated Press, iar mulţi istorici plasează căderea Zidului Berlinului în centrul succesiunii evenimentelor din 1989, scrie Agerpres.
Construcţia zidului a început la 13 august 1961. Germania de Est a luat această decizie pentru a opri fluxul de est-germani spre Berlinul de Vest, ce ameninţa să lase statul comunist fără unii din cei mai bine pregătiţi oameni ai săi. Guvernul argumenta acţiunea susţinând că forţe ostile capitaliste au încercat să devalizeze Germania de Est şi că spionajul şi organizaţiile teroriste operau din Berlinul de Vest.
În 28 de ani, 5.000 de est-germani au evadat şi 191 au murit încercând să-l sară, potrivit datelor publicate în lucrarea “The Fall of the Berlin Wall: 25 Years Later: A look Back”. La 23 mai 1987, grănicerii au găsit poate ultima persoană care avea să moară aici, mai evidenţiază sursa citată.
Construit începând din 13 august 1961 pentru a opri exodul est-germanilor spre Occident (trei milioane de persoane între 1945 şi 1961), Zidul Berlinului măsura în total 155 de kilometri: 43 tăiau Berlinul de la nord la sud, iar 112 izolau Berlinul de vest de restul Republicii Democrate Germane (RDG). Zidul era format în mare parte din plăci de beton armat cu o înălţime de 3,6 metri, întărite în partea superioară de o structură cilindrică netedă, menită să descurajeze orice tentativă de escaladare.
302 posturi de observaţie şi 20 de buncăre îi ajutau pe cei peste 7000 de soldaţi să asigure supravegherea zidului. Noaptea, felinarele instalate din 30 în 30 de metri făceau din Zidul Berlinului locul cel mai bine luminat din oraş, în contrast cu penumbra în care era scufundat Berlinul de est.
Zidul avea şapte puncte de trecere oficiale. Cel mai celebru era Checkpoint Charlie, situat pe Friedrichstrasse, între cartierele Kreuzberg, în Vest, şi Mitte, în Est. În octombrie 1961, acest post de frontieră a fost teatru de confruntare între Statele Unite şi Uniunea Sovietică: tancurile şi soldaţii din cele două tabere s-au înfruntat timp de câteva ore, în urma unui diferend legat de libera circulaţie a unui diplomat american, Allan Lightner.
În 28 de ani de existenţă au existat numeroase tentative de trecere în Vest, de multe ori mortale. Memorialul Zidului Berlinului consemnează peste 100 de morţi între 1961 şi 1989.
Una din cele mai dramatice “evadări în masă” reuşite a fost aşa-zisa operaţiune “Tunel 57“, care a permis în octombrie 1964 unui număr de 57 de oameni să treacă în partea de vest, printr-un tunel cu o lungime de 140 de metri săpat cu ajutorul unor studenţi occidentali, pornind dintr-o brutărie dezafectată.
“Ich bin ein Berliner”. Cele patru cuvinte rostite în germană de John Fitzgerald Kennedy cu prilejul vizitei sale istorice la Berlin din 26 iunie 1963 au rămas în memoria colectivă.
La doi ani după ridicarea “Zidului ruşinii”, preşedintele american a vrut astfel să-i liniştească pe berlinezi şi totodată să afişeze solidaritatea taberei occidentale.
În 1985, cu câţiva ani înainte de căderea Zidului, preşedintele francez Francois Mitterrand a folosit la rândul său, la o întrevedere cu cancelarul Helmut Kohl, o formulă premonitorie: “Berlinul şi-a făcut plinul cu suferinţă, a venit timpul să-şi facă plinul de speranţă”.
La 12 iunie 1987, în timp ce SUA și Uniunea Sovietică cunoșteau o perioadă de acalmare a tensiunilor, președintele american Ronald Reagan a dat un nou semnal. Într-un discurs susținut în Berlinul de Vest, în spatele Zidului, Reagan i s-a adresat direct liderului sovietic Mihail Gorbaciov: ”Doborâți acest zid!”
Doi ani și jumătate mai târziu, epoca speranței și calea unificării europene începeau.
