Asociația Culturală Geto Dacii din Moldova înființată de un grup de ieșeni pasionați de cultura și tradțiile geto-dacilor organizează spectacole în toată țara prin care prezintă elemente din viața acestora. Vestimentația, armele, ierarhia socială a triburilor geto-dace sunt doar cateva aspecte evidențiate în spectacolele prezentate de asociație.
Membrii asociației s-au aflat în acest sfîrșit de săptămînă pe litoral susținînd două spectacole unul la Neptun și unul la Mangalia.
”Membrii Asociației Culturale Geto-Dacii din Moldova ne-au vizitat pe 5 iulie, la Muzeul de Arheologie Callatis, pentru a ne povesti câte ceva despre viața civilă și militară a strămoșilor noștri, dacii si romanii. Cei prezenți au putut afla detalii interesante despre modul de viață din perioada antică, despre rolul armelor și echipamentelor de război din acea vreme și au asistat la câteva mici demonstrații militare între războinicii daci și romani (Legiunea I Adiutrix). Multumim tuturor celor prezenți și îi așteptăm cu drag la Muzeu, pentru noi experiențe la fel de frumoase!” au transmis reprezentanții Muzeului de Arheologie Calattis din Mangalia.