Arheologii din Ucraina au descoperit un artefact mistic vechi de aproape 2.000 de ani

0
643
Photo: facebook.com/Ukravtodor.Gov.Ua

Arheologii ucraineni au descoperit un artefact unic pe şantierul Aautostrăzii H-31 din regiunea Poltava. Potrivit presei ucrainene, este vorba despre un pandantiv în formă de cărăbuş sacru (scarabaeus sacer), realizat în urmă cu aproape 2.000 de ani, în perioada sarmaților.

Descoperirea a fost făcută de angajații Centrului de Cercetare “Serviciul de Salvare Arheologică” în apropierea localităţii Pidgora. “Artefactul, aflat în pământ de aproape 2.000 de ani, este izbitor în ceea ce priveşte perfecțiunea sa.

Este prima descoperire de acest tip din perioada sarmatică” – au transmis arheologii. Pandantivul descoperit este realizat din faianță egipteană de culoare albastru închis, iar experții presupun că a făcut parte dintr-un colier de sticlă.

Potrivit cercetătorilor, cărăbuşul sacru a fost un simbol mistic nu numai în Egiptul antic, ci și printre alte popoare, iar o astfel de amuletă simboliza renașterea.

Astfel de cărăbuşi erau purtaţi în timpul vieții, iar, după deces, erau așezați în mormânt pentru a-i însoți pe cei decedaţi în lumea cealaltă. “Cel mai adesea, astfel de cărăbuşi erau în mormintele femeilor și ale copiilor” – precizează arheologii.