Ambasadorul Bosniei și Herțegovinei în România, pentru prima dată la Iași – acesta a fost primit de Costel Alexe la Consiliul Județean Iași

0
841

În decursul zilei de marți, ambasadorul Bosniei și Herțegovinei în România, Excelența sa Slaviša Čeranić a efectuat prima sa vizită de lucru în județul Iași. Acesta a fost primit de către Președintele CJ Costel Alexe la Consiliul Județean Iași.

În urma acestei întâlniri, Președintele Consiliului Județean Iași a comunicat faptul că există deschidere din partea ambilor reprezentanți pentru dezvoltarea de proiecte comune.

Am fost onorat să primesc la Consiliul Județean vizita Excelenței Sale domnul Slaviša Čeranić, ambasadorul Bosniei și Herțegovinei în România, aflat pentru prima dată la Iași. Există deschidere de ambele părți pentru a consolida relațiile bilaterale dintre Iași și anumite regiuni din Bosnia-Herțegovina și astfel să dezvoltăm oportunitățile de business și cooperare transfrontalieră. Îi mulțumesc Domnului Ambasador pentru vizită și pentru schimbul constructiv de idei pe care l-am avut astăzi.Hvala, Slaviša Čeranić!” – este mesajul postat de Costel Alexe pe pagina sa de Facebook.