Alegeri Locale 2020, Costel Alexe: “cu voci puternice în administrația locală și județeană putem repara nedreptățile guvernărilor trecute și schimba în bine fața Iașului și a Moldovei”

0
763

Candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Iași și-a exercitat dreptul la vot la Secție de votare: Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași.

Costel Alexe a declarat că a votat având convingerea că “e timpul Iașului” și a făcut apel la implicarea civică a cetățenilor:

“Mi-am propus mereu să rămână lucruri frumoase în urma mea, să fiu un partener onest și deschis către toți cei interesați să îndrepte lucrurile în comunitate și vă mărturisesc: este nevoie de implicarea tuturor în viața publică.

Este nevoie ca societatea civilă, tinerii, antreprenorii, intelectualii și toți oamenii de bună credință să facă un pas în față, să se implice în luarea deciziilor și împreună să transformăm cele mai bune inițiative în fapte concrete ce generează plus valoare comunității și semenilor”.

Acesta a mai precizat că:

“Este nevoie de o implicare civică maximă. Cei care doresc un stat de drept și o societate sănătoasă trebuie să iasă din zona de confort, să fie critici, să fie constructivi, să devină o voce în dezbateri, să participe activ la viața cetății și în procesul de luare a deciziilor.
Primul și cel mai simplu pas civic este votul!”

Am #votat pentru că eu cred că #ETimpulIașului!Lecția guvernărilor ultimilor ani nu trebuie uitată vreodată: Încă 4…

Gepostet von Costel Alexe am Sonntag, 27. September 2020

Actualul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor a punctat și importanța pe care o echipă puternică și dedicată în administrație o are și cum aceasta poate aduce dezvoltarea pe care județul o merită:

“Lecția guvernărilor ultimilor ani nu trebuie uitată vreodată: Încă 4 ani irosiți pentru Iași și pentru Moldova care au adus doar sărăcie, degradare, depopulare!

De 30 de ani Iașul și zona Moldovei este ținută în beznă de către cei care ar fi trebuit să fie preocupați de interesul public, dar și-au văzut doar interesele private.

Iașul a fost prea mult fragmentat de orgolii politice și interese meschine!

Trebuie să recuperăm decalajul Moldovei faţă de celelalte regiuni mai dezvoltate, decalaj care s-a acutizat în ultimii ani.

Aş vrea ca Iaşul, care va fi primul judeţ din ţară cu un milion de locuitori, să aibă proiecte în derulare sau finalizate, o zonă metropolitană dezvoltată, cu o reţea de infrastructură şi servicii publice aşa cum merită, şi un judeţ Iaşi în care să avem toate drumurile asfaltate, să avem apă şi canalizare în fiecare comunitate din judeţ, parcuri industriale şi firme care să genereze locuri de muncă din comunităţile locale.

Astazi avem o șansă istorică: avem un Președinte și un Guvern care colaboreaza excelent, iar cu voci puternice în administrația locală și judeteană putem repara nedreptățile guvernărilor trecute și schimba în bine fața Iașului și a Moldovei.

Se poate face administrație publică în folosul cetățeanului și îmi doresc să dăm splendoare acestui județ care nu a reușit să își atingă imensul potențial economic, turistic, medical, universitar, administrativ.

Astazi a venit timpul Iașului!” – a declarat Costel Alexe.