Aeroportul Iași va depune la Comisia Europeană proiectul de modernizare, valoarea acestuia fiind de peste 70 de milioane de euro!

0
617

Aeroportul Iași va solicita de la Comisia Europeană o finanțare de peste 70 de milioane de euro pentru modernizarea regiei, potrivit informațiilor comunicate de președintele Consiliului Județean Iași. Pentru ca Aeroportul Iași să se încadreze în cerințele impuse pentru atragerea de fonduri europene, investiția trebuie finalizată până în 2023 .

Costel Alexe a precizat că a avut deja discuții cu noul director al aeroportului pentru a depune proiectul de modernizare a regiei la Comisia Europeană.

Prioritar pentru noi este să continuăm demersurile pentru obținerea finanțării în ceea ce privește prima etapă a proiectului de modernizare a aeroportului. Vorbim despre construirea unui nou terminal și extinderea parcării, proiect ce are ca termen de realizare luna decembrie 2023, cu o valoare de peste 70 de milioane de euro. Această sumă va reprezenta o investiție în Iași, pentru ieșeni, dar și pentru întreaga Regiune de Nord-Est, iar acest lucru se va reflecta direct în creșterea bunăstării vieții fiecărui cetățean al județului nostru. Așa cum am mai spus, orice leu cheltuit în județul nostru este un leu în plus la bugetul nostru, al tuturor”, a spus Costel Alexe, președintele CJ Iași.

Investiția de la Aeroportul Iași a fost avizată deja în plenul Consiliului Județean.

De asemenea, președintele CJ Iași a precizat că noul aeroport va fi folosit și de locuitorii Regiunii de Nord-Est, precum și de cei din Republica Moldova și Ucraina.

Deviza noastră este simplă și o vom spune de fiecare dată: ne dorim dezvoltarea județului nostru și facem tot posibilul să profităm de fiecare ocazie pentru a duce acest deziderat la îndeplinire. Ne dorim să mergem în direcția dezvoltării și să fim mândri de ceea ce facem pentru Iași și pentru ieșeni, să fim un exemplu. Vreau să-i mulțumesc domnului director Vasile Stoicea pentru efortul depus în această perioadă și pentru implicarea de care a dat dovadă. Nu a fost deloc simplu să reușești să gestionezi un business direct afectat de această pandemie”, a mai spus Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Noul director al Aeroportului Iași, Romeo Vatră, a precizat că, pentru ca proiectul să nu fie afectat, este nevoie de o colaborare între toate părțile implicate.

Suntem în etapa în care avem, pe de o parte, un proiect amplu de modernizare a aeroportului, pe de altă parte – o situație instabilă la nivelul echipei de management. Acest aspect poate afecta ritmul de lucru pentru definitivarea proiectului. Din 2015, aeroporturile din Bacău și Suceava au făcut investiții importante în modernizarea pistelor și extinderea terminalelor, ceea ce pune presiune concurențială pe Aeroportul Iași, în sensul accelerării procesului de modernizare”, a spus Romeo Vatră, directorul Aeroportului Iași.