Adevărul despre banii promişi de Maricel Popa: Judeţul Iaşi, locul 28 la alocările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză

0
896

Judeţul Iaşi, sub conducerea lui Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi, ocupă poziţia 28 în clasamentul lunii septembrie privind alocările bugetare de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Suma alocată judeţului este de 12,5 milioane lei, fiind întrecut la acest capitol de absolut toţi ceilalţi vecini din Regiunea de Nord-Est, de patru ori mai puţin de cât Suceava, în condiţiile în care aici discutăm de o administraţie liberală, în notă discordantă de culoare politică faţă de Guvern.

“Cu o armată de PSD-isti: 8 parlamentari, miniștri, secretari de stat, zeci de primari, Maricel Popa, încă președintele CJ Iași este de fiecare dată un servitor umil pentru orice șef PSD care conduce Guvernul și îi asigură scaunul de președinte PSD Iași. Ieșenii trebuie să știe că în timp ce proiectul Șoselei de Centură a Municipiului Iași zace prăfuit de peste 7 ani în sertarele Ministerului Transporturilor, Guvernul alocă finanțare pentru ”Drum de centură sud”, în comuna Valul lui Traian, județul Constanța. În timp ce locuitorii din Țibana, Țibănești, Dagâța, Tansa, ocolesc zeci de kilometri tocmai prin Negrești-Vaslui pentru a veni în Municipiul Iași, zeci de comune din Argeș, Constanța, Giurgiu, Olt, Bacău primesc finanțare pentru drumuri comunale și sătești, dovada incontestabilă a faptului că investițiile sunt exclusive clientelare și nicidecum obiective! Domnule Maricel Popa, chiar nu vă este rușine să mergeți săptămânal la ședintele de partid și să fiți repetentul clasei, deși sunteţi Preşedintele PSD Iaşi, controlaţi cel mai mare bazin electoral social-democrat din Moldova, sunteţi şeful celei mai mari delegaţii de parlamentari PSD din ţară și aveţi primăriile tuturor oraşelor şi municipiilor din Iaşi, cu sute de aleși locali: consilieri, primari, viceprimari?Domnule Maricel Popa chiar nu este rușine față de ieșeni să acceptați permanent ca Iașul să fie umilit la întocmirea Legii Bugetului de stat, la rectificările bugetare și la analizele Comisiei de Prognoză, o instituție paravan pentru a justifica interesele de clan?”, a apostrofat deputatul Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi.

“Acesta este unul dintre argumentele majore pentru care acest Guvern trebuie sa dispara. Faptul ca noi, iesenii, suntem pe pozitia 28 la alocari de fonduri de la celebra Comisie Nationala de Strategie si Prognoza. Ultimul judet din Moldova la alocari. Aproximativ 7% din alocarea pentru judetul Olt. Aceeasi Comisie de prognoza care se ocupa ilegal de tronsonul de autostrada Iasi – Tg. Neamt. Ilegal, pentru ca nu exista nici o lege care sa modifice legea pe care am initiat-o si sa introduca Comisia de prognoza in ecuatie. Judetul Iasi este condus de cel mai neputiincios executiv pe care il avem de la Revolutie pana azi. Un presedinte mic, incapabil de ceva bun, care se lupta cu iesenii crezand ca va deveni vedeta politica, sau viitor primar al Iasului. Un Maricel Popa care nu are caracteristici nici macar de primar intr-o comuna cu un singur sat. Modelul perfect de parazit politic. S-a agatat de parcul industrial de la Miroslava, crezand ca bifeaza vreo mare realizare. Blocheaza toate proiectele Iasului din cauza luptei lui cu Mihai Chirica. Din pacate si Popa si Chirica nu s-au dus niciodata la Bucuresti, sa ia vre-un ministru pe sus pentru proiectele orasului si ale judetului. Orasul se dezvolta pe langa cei doi, datorita oamenilor de afaceri, universitatilor, medicilor perfornanti, Mitropoliei Moldovei si Arhiepiscopiei Romano-Catolice, elitelor din diverse activitati, oamenilor normali si cu bun simt”, a precizat deputatul PMP, Petru Movilă.