Maratonul de vaccinare organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a început astăzi la ora 16.00 în principalul corp al universității, iar zeci de persoane s-au așezat la coadă pentru a se imuniza anti-Covid-19 încă de la ora 14.00!
„Maratonul este non stop, zi și noapte, până luni dimineață la ora 8:00. Sunt mulți participanți, dar timpul de așteptare este scurt, având în vedere existența a 20 de fluxuri de vaccinare. Vino să te vaccinezi la UMF!” – a transmis Prefectul Județului Iași, Marian Grigoraș.
Amintim faptul că orice persoană care a împlinit vârsta de 16 ani poate veni la UMF Iași (str. Universității, nr. 16) doar cu buletinul, fără o programare în prealabil, începând cu data de vineri, 14 mai, de la ora 16.00, până luni, 17 mai, ora 8.00. Cetățenii vor fi vaccinați cu prima doză de vaccin dezvoltată de compania Pfizer. Rapelul se va asigura la 21 de zile de la prima doză, în weekendul 4 – 6 iunie 2021. Pentru minori este necesar un acord scris din partea unui părinte sau tutore legal.