A început emiterea cărților de identitate electronice

0
822

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat că luni s-a dat startul emiterii cărţii de identitate electronice, în cadrul unui proiect – pilot pentru care a fost ales municipiul Cluj-Napoca.

Iată cum arată acestea:

Suntem astăzi (n. r. 2 august) în faţa unui moment crucial pentru ceea ce înseamnă atât parcursul instituţional al serviciilor publice, cât şi facilităţile de care cetăţeanul român va putea beneficia odată cu deţinerea cărţii electronice de identitate. Astăzi dăm startul emiterii cărţii de identitate electronică în cadrul unui proiect-pilot pentru care am ales municipiul Cluj-Napoca. Am găsit aici, la Cluj-Napoca, deschidere din partea domnului primar Emil Boc, din partea echipei domniei sale, pentru implementarea acestui proiect-pilot şi pentru acest lucru le mulţumesc, le mulţumesc pentru interesul manifestat pentru acest proiect-pilot. Totodată doresc să mulţumesc echipelor tehnice ale Ministerului Afacerilor Interne, care în colaborare cu partenerii instituţionali au pus în practică, subliniez, prin forţe proprii acest proiect-pilot”, a declarat Lucian Bode, luni, la Cluj-Napoca.