Definitivat: câte cadre didactice din Iaşi au devenit de ieri calificate

0
800

Rezultatele finale ale examenului de definitivat au fost publicate ieri, 03 august 2020. Din cei 367 de candidați care au participat la proba scrisă a definitivatului la Iaşi au obţinut dreptul de practică în învăţământul preuniversitar în sesiunea 2020 282 de cadre didactice.

Cei 282 de candidaţi au reuşit astfel să obţină medii mai mari sau egale cu 8, aceasta fiind media minimă de promovare a examenului.

Înainte de contestaţii fuseseră declaraţi promovaţi 267 de candidaţi. Afişarea rezultatelor finale a avut loc cu o zi mai devreme faţă de calendarul iniţial.

La nivelul judeţului, în această sesiune au avut dreptul să susţină examenul 402 candidaţi; dintre aceştia au fost prezenţi 390 de candidaţi.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină cel puţin media 8, aceasta fiind calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la mai multe probe. Cea scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.