Neculai Miron, un om al faptelor pentru Valea Seacă

0
2346

Printre aspiranții la poziția de primar al comunei Valea Seacă se numără și Neculai Miron.

Candidatul susținut de către Partidul Național Liberal are un portofoliu ambițios de proiecte pe care este hotărât să îl implementeze dacă va câștiga alegerile locale din septembrie.

Dl Miron are o pregătire academică, dar și o exeperiență profesională axată pe domeniul realului, urmând cursurile Universității Tehnice „Gherghe Asachi” din Iași la Facultatea de Mecanică și Facultății Managementul Construcției Civil și Industriale.

Acesta a fost inginer proiectant în cadrul Uzinei de Avioane Craiova, șeful filialei Pașcani a IPA București – Institutul de proiectări în automatizări, manager produse pentru industria nuclear-electrică la Centrala nuclear-electrică de la Cernavodă, unitățile 1 și 2, Grupul de firme Conex Iași, dar și viceprimar al comunei Valea Seacă în perioada 2016-2020.

Determinarea dlui Miron de a îmbunătăți nivelul de trai al locuitorilor comunei este debordantă:

“Vreau, știu și pot să fiu în slujba cetățenilor prin realizarea proiectelor începute cât și continuarea întocmirii și implemetarii de noi proiecte pentru dezvoltarea comunei și creșterea nivelului de trăi a populație din comună Valea Seacă, județul Iași” – spune acesta.

Întrebat cu privire la care este motivația sa de a candida, Neculai Miron a răspuns punctual, așa cum experiența sa de inginer îl recomandă.

“Pentru implementarea următoarelor proiecte:

  • Realizarea sistemului de alimentare cu gaze naturale a comunei;
  • Modernizare și asfaltare drumuri sătești și comunale pe o lungime de 14,1km(6,5km + 7,6km);
  • Realizare sistem de alimentare cu apă potabilă și rețea de canalizare în comună Valea Seacă;
  • Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public stradal al comunei;
  • Reabilitare drumuri de exploatare pe o lungime de 6km;
  • Realizarea sistem video în punctele principale din cele 3 sate;
  • Realizare nomenclator stradal în comună Valea Seacă;
  • Reabilitarea și dotarea parcurilor din cele trei sate;
  • Realizarea de alei pietonale din pavaj în cele trei sate;
  • Reabilitare modernizare și dotare Școală gimnazială din Topile;
  • Construire a două poduri peste pârâul Conteasca;
  • Realizarea unei Săli de sport în satul Topile;
  • Reabilitare Clădire Punct sanitar Contești;
  • Reabilitare și dotare Cămin cultural din Valea Seacă;
  • Realizarea unui Centru de ingijire persoane în vârstă fără ajutor, persoane și copii cu dezabilități”.

Neculai Miron este un om al faptelor, având atât expertiza necesară continuării proictelor deja începute ori implentării unora noi, cât și o motivație de ordin personal, dat fiind faptul că Valea Seacă este comuna sa natală și actualul cămin al familiei sale.