Ministrul Mediului Costel Alexe: Provocările actuale, o oportunitate pentru UE de a ieși din criză cu o economie mai ecologică

0
808

Ministrul Mediului Costel Alexe a participat la videoconferința informală a miniștrilor pentru mediu din Uniunea Europeană în cadrul căreia a subliniat că actualele provocări cu care se confruntă statele membre reprezintă în același timp o oportunitate pentru ca noul plan european pentru combaterea schimbărilor climatice să îmbunătățească redresarea Uniunii Europene post-pandemie.

“Provocările actuale sunt, de asemenea, o oportunitate pentru Uniunea Europeană de a ieși din criză cu o economie mai ecologică, o societate mai sănătoasă și un mediu revitalizat; Green Deal este cea mai bună abordare a eforturilor de recuperare a Uniunii Europene”, a transmis ministrul Costel Alexe, potrivit postării publicate de Reprezentanța permanentă a României la Uniunea Europeană pe pagina oficială de Facebook.

The Romanian minister for environment, Costel Alexe, during the EU ministerial VTC today: “current challenges are also…

Gepostet von Romania in EU / România în UE am Dienstag, 23. Juni 2020

Potrivit agendei Consiliului UE, miniștrii mediului și ai climei din UE au participat la o videoconferință informală pentru a discuta modul în care politicile durabile pot contribui la redresarea în urma crizei provocate de COVID-19. După soluționarea crizei sanitare și a consecințelor ei imediate, Consiliul vede o oportunitate de a face o schimbare substanțială și de a progresa în ceea ce privește agenda verde, pentru a construi o Europă mai durabilă, mai competitivă, mai rezilientă și mai echitabilă pentru generațiile viitoare, se arată în comunicatul oficial.

Prin videoconferința de astăzi, 23 iunie, miniștri UE au avut ocazia de a discuta modalitățile prin care să se asigure că redresarea consolidează reziliența, creează o Europă mai durabilă și asigură un mediu de investiții stabil și orientat spre viitor, care să genereze creștere și locuri de muncă verzi.

”Acest lucru va fi important pentru a menține UE pe calea cea bună în vederea realizării obiectivului de atingere a neutralității climatice până în 2050”, se mai arată în comunicat.