Rezultate Evaluare Națională 2020! Primele note, publicate pe EDU.RO. Cum puteți să le contestați

0
836

Săptămâna trecută absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut probele scrise la Limba şi literatura română, limba maternă şi Matematică, iar luni, aceștia își așteaptă rezultatele.

Un număr de 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris în acest an pentru a susţine Evaluarea Naţională din sesiunea 2 – 27 iunie, potrivit situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Luni se vor afişa rezultatele, până la ora 14,00. Tot luni, între orele 16,00 şi 19,00, şi marţi, între orele 8,00 – 12,00, se vor putea depune contestaţiile.

De asemenea, în cazul elevilor nemulțumiți, pe data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Este pentru prima oară când Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.

Astfel, listele prezentate la centrele de examen vor conţine codul unic al candidatului, şcoala de provenienţă, rezultatele probelor şi media. Fiecare elev a primit un document care conţinea şcoala de provenienţă a candidatului, judeţul, numele şi prenumele elevului, CNP-ul şi codul unic aferent fiecărui candidat. Astfel, elevii îşi pot afla notele şi media de la Evaluarea Naţională 2020.

Evaluarea Naţională a fost susţinută în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.

Primele note au fost publicate pe EDU.RO.