Maricel Popa & Co. ratează un alt proiect de 69 milioane euro. În plină pandemie, deşeurile devin o provocare tot mai mare

0
13413

Proiectul de Management Integrat al Deşeurilor – SMID, în valoare de 69 miliane euro a devenit bătaia de joc a autorităţilor, în timp ce criza gunoiului în plină pandemie pare să nu mai aibă soluţii. Tot mai multe administraţii locale au semnalat probleme în gestionarea gunoiului şi rata de colectare. Banii au fost cheltuiţi integral iar termenele impuse de Uniunea Europeană au fost depăşite cu mai bine de trei ani.

Pentru că anumite părţi din proiect nu sunt finazate, sortarea şi tratarea deşeurilor la nivelul Iaşului nu se pot realiza.

În tot acest timp, în care cetăţenii au adoptat o conduită responsabilă şi depozitează separat deşeurile, problema pare să fie a autorităţilor, care nu valorifică efortul ieşenilor.

În prezent, la presiunea UE, proiectul SMID funcționează doar în ceea ce privește transportul deșeurilor. Acesta este derulat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) din subordinea Consiliului Județean Iași. De transportul deșeurilor se ocupă, cu probleme din ce în ce mai mari, Girexim Universal SA, care va primi 64,62 de milioane de lei până în 2023 pentru serviciile prestate în județul Iași. În schimb, anumite stații de sortare și tratare a deșeurilor din județ realizate cu fonduri europene în acest proiect nu funcționează nici în momentul de față.

Responsabilii de proiect au explicat că licitaţiile au fost anevoioase şi cu greu găsesc ofertanţi.