Seceta amenință culturile din Moldova și Dobrogea, Ministrul Agriculturii anunță despăgubiri

0
759

Agricultorii se confruntă cu probleme uriaşe în această perioadă. Pe de-o parte, din cauza pandemiei de coronavirus, care îi împiedică pe mulţi să vândă ceea ce au produs. Pe de altă parte, seceta cruntă le pune în pericol culturile. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că trei milioane de hectare din culturile însămânțate în toamnă sunt compromise în diferite grade.

“Din păcate, peste consecințele pandemiei se suprapune și o secetă extremă și puternică în Dobrogea și Moldova.

Foarte multe dintre culturile însămânțate în toamnă – trei milioane de hectare de grâu, orz, orzoaică, rapiță, sunt compromise în diferite grade.

Ne vom gândi la măsurile de despăgubire și de compensare a pierderilor fermierilor.

Când vom termina monitorizarea în agricultură, am promis fermierilor că vom despăgubi toate pagubele provocate de secetă. Unde sunt pierderi de venit vom interveni concret cu sume sau măsuri care să îi ajute să repornească în agricultură și industria alimentară”, a spus Oros.

Situația își va reveni, dar nu brusc, a spus ministrul Agriculturii.

El a subliniat că nu există nicio problemă legată de stocurile de alimente de bază. Sunt chiar surplusuri la unele produse – lapte, carne de vită, ouă, carne de pasăre, legume – din cauza schimbării comportamentului de cumpărare.

“Fermierii nu au unde valorifica aceste produse, nu există cerere. E greu de spus ce să facă cu ele” a precizat ministrul Agriculturii.