Costel Alexe, Ministrul Mediului: “Cum vă permiteți, doamna Dăncilă, să vorbiți despre tăierile de pădure, când tocmai dumneavoastră ați păstorit un sistem ticăloșit?”

0
871

Costel Alexe, președintele PNL Iași și Ministru al Mediului, a criticat în termeni duri declarațiile fostului premier Viorica Dăncilă, care pretinde că, în situația în care ar ajunge președinte, va stopa tăierile ilegale. Ministrul Mediului a precizat că tomai Viorica Dăncilă a fost complicele defrișărilor scăpate de sub control, în România.

“Doamna candidat Dăncilă ne spune, senină, că în calitate de Președinte al României va stopa tăierile ilegale de păduri, va operaționaliza SUMAL și Inspectorul Pădurii, va aduce la zi Inventarul Forestier Național, va rezolva urgența climatică, calitatea aerului, a apei și problemele cu deșeurile. Cum vă permiteți, doamnă, să vorbiți despre tăierile de pădure, când tocmai dumneavoastră ați păstorit un sistem ticăloșit, o adevărată molimă pentru pădurile din România? Pesediștii dumneavoastră, aflați la conducere în ultimii ani, au schilodit aplicaţia Inspectorul Pădurii și au blocat cu bună știință dezvoltarea SUMAL, spre încântarea Mafiei lemnului. În nici 2 săptămâni de mandat, cu toată opoziția camarilei roșii pe care aţi lasat-o ȋn urmă, am reușit să pun lucrurile în mișcare. Nu mă plâng, dar vă ȋntreb: timpul pierdut cine ni-l dă înapoi, doamnă? Dar milioanele de arbori măcelăriţi sub pasivitatea dumneavoastră cine ȋi mai pune ȋnapoi ȋn pământ? Dar miliardele de euro rezultaţi, bani negri, nefiscalizaţi, cine ȋi mai recuperează?”, a precizat Ministrul Mediului.

Costel Alexe a subliniat că fostul guvern Dăncilă a gestionat deficitar aplicația SUMAL.

“Aţi ȋndepărtat oamenii care au lucrat la dezvoltarea Inspectorului Padurii şi SUMAL. Ați tăiat finanțarea. Aţi refuzat să mai plătiţi abonamentul pentru primirea imaginilor satelitare de mare definiţie. Aţi refuzat să faceţi plăţile către firma care, de bună credinţă, v-a lucrat pe datorie şi, drept consecinţă, Ministerul nu a mai primit niciodată codurile sursă pentru primul SUMAL (probabil asta aţi şi urmărit când aţi decis să nu plătiţi). Aţi reȋnceput construcţia unui alt SUMAL (de la 0) și aţi depăşit toate termenele asumate, tot de voi, pentru finalizarea acestui nou SUMAL. Aţi avut termen asumat ȋn 2017, ȋn 2018, ȋn septembrie 2019 şi la şedinţa de săptămâna trecută, unde am găsit o echipa de bună credinţă, dar subdimensionată, am aflat că noul termen este iulie 2020. Drept cine ne luați? Cum puteți să spuneți că veți aduce la zi IFN, când această entitate a fost ținta predilectă a atacurilor pesediștilor dumneavoastră, pentru simplul fapt că demonstra negru pe alb dezastrul din pădure? Este o gaură de 20 de milioane de metri cubi pe an care nu apar în acte, doamnă, și vă garantez că toți cei care au ascuns în mod deliberat cifrele acestui jaf vor plăti. Puteți deja să-i anunțați. Cu ce tupeu vorbiți despre calitatea aerului? Suntem în infringement cu 3 orașe mari pe calitatea aerului și urmează, cel mai probabil, și altele, iar guvernul dumneavoastră nu a mișcat un deget pentru a rezolva situația”, a mai exclamat Costel Alexe.

Ministrul Mediului a mai spus că România se află pe un loc codaș în Europa, ca urmare a politicilor duse de PSD.

Deșeuri? Reciclare? Suntem pe ultimul loc în Europa, dar suntem campioni la depozitare. Totul pentru că așa le convine firmelor de casă ale PSD. E mai ușor să încasezi bani și să duci la groapă, decât să investești în sisteme de colectare separată și reciclare. Vorbiți despre mediu în campanie electorală? V-au spus consultanții că dă bine la electorat? Doamnă, în toată cariera dumneavoastră nu ați rostit un singur cuvânt despre mediu, este un domeniu pe care PSD-ul dumneavoastră l-a subfinanțat și batjocorit an de an. Ați ținut salariile jos, sperând că profesioniștii din sistem să plece. Unii au cedat, dar mai sunt câțiva care s-au încăpățânat să rămână și să vi se opună. Prin interpușii dumneavoastră i-ați amenințat, discreditat și batjocorit pe acești oameni. Alături de ei, în nici două săptămâni de mandat, am reușit să pun lucrurile în mișcare. În primul rând, l-am adus ȋnapoi pe Bogdan Micu, un programator genial şi un ecologist desăvârşit, omul care a dezvoltat Inspectorul Pădurii şi pe care voi, PSD, l-aţi ȋndepărtat din Minister. Va fi consilierul meu şi noul coordonator al proiectului SUMAL. Am respins categoric termenul de finalizare pentru SUMAL “iulie 2020”, am identificat resursele materiale pentru a finanţa rapid finalizarea SUMAL, am decis extinderea echipei de programatori și am decis operaționalizarea de urgenţă a componentelor din SUMAL care sunt deja finalizate. Și pentru că vă spuneam că se apropie nota de plată, am cerut întregul raport realizat de Inventarul Forestier Naţional şi am solicitat să mi se explice de ce din acest raport reiese că se taie 38 milioane de metri cubi de lemn anual şi datele oficiale acceptate de Guvernul dumneavoastră ne spuneau că se taie doar 18 milioane de metri cubi“, a încheiat Ministrul Mediului.