Acuzaţii la Podu Iloaiei: “În timp ce alte primării deja taie panglica, la noi se tot modifică cifre”

0
1574

Luna aceasta, primarul oraşului Podu Iloaiei, Constantin Istrate, a convocat Consiliul Local în regim de urgenţă pentru modificarea indicatorilor economici în cazul a două proiecte, respectiv creşă şi grădiniţă, finanţate prin PNDL. Opoziţia din CL a considerat că lucrurile se mişcă greu la nivelul administraţiei locale, blocată printre proceduri birocratice.

“Menţionez că alte primării deja taie panglica la proiecte similare iar la Podu Iloaiei se tot modifica indicatorii şi de-abia s-a turnat fundația. Aceste două proiecte au fost obținute prin PNDL, program prin care mai toate primăriile din țară au beneficiat de bani de la Guvern. Cofinanțarea – adică suma de bani cu care primăria trebuie să contribuie la proiectele finanțate prin PNDL – este cam de 5% în medie, doar la Podu Iloaiei, această sumă ajunge la vreo 30%. De ce? Pentru că devizele primăriei Podu Iloaiei, depuse odată cu proiectele, au avut valori mult prea mari (așa a considerat Ministerul Dezvoltării), așa că Ministerul a zis că finanțează doar ceea ce ei consideră că e aproape de adevăr. Practic, în loc ca noi, primăria, să avem o cofinanțare de vreo 5 miliarde de lei vechi (la valoarea celor două proiecte), primarul vrea să plătim 35 de miliarde! De regulă, la multe proiecte ale primăriilor, proiectanții trag cu primăriile, adică trag să scoată prețuri cât mai mici, cât mai aproape de valorile din piață (nu de alta, dar și la licitații, prețul cel mai mic câștigă), cum de la Podu Iloaiei, valorile au fost exagerate?”, a spus Ioan Alexa, consilier local PNL Podu Iloaiei.